Satu Mare: Incredibil! Operat la lumina lanternei, a supravieţuit
Un bărbat de 77 de ani din Negreşti-Oaş a fost operat vineridimineaţă la lumina unei lanterne cumpărată de urgenţă, după ce generatorul a încetat să mai funcţioneze. Viaţa bărbatului a fost în pericol şi când aparatele care-i asigurau funcţiile vitale, însă până la urmă a scăpat cu bine.
Situaţie critică vineri dimineaţă, când un negreştean a fost operat de urgenţă la rinichi ieri dimineaţă la Spitalul orăşenesc Negreşti-Oaş.
La câteva minute după ce medicul urolog a intrat în sala de operaţii, lumina de deasupra mesei pur şi simplu s-a stins. Generatul a încetat să funcţioneze, iar odată cu el, şi aparatele care asigurau funcţiile vitale ale pacientului.
După ce a picat curentul, electricianul a încercat din răsputeri să repornească generatorul, însă a avut succes abia după o oră de încercare, când şi-a dat seama că defapt bateriile s-au descărcat din cauza frigului.
Între timp asistentele au cumpărat o lanternă de urgenţă, iar medicul anestezist i-a pompat aer în plămâni cu un balon de plastic. Până la urmă medicii au reuşit să încheie operaţia cu succes...la lumina unei lanterne.
Ulterior, bărbatul le-a mulţumit medicilor pentru intervenţia în situaţia dificilă şi că viaţa lui totuşi a putut fi salvată. Acesta se află internat la terapie intensivă.