Satu Mare: Trupul unui bărbat înecat ieri în Someş a fost scos la mal de pompieri

1 septembrie 2010 13:56   Actualitate
Ultima actualizare:

Poliţiştii din Pomi au fost anunţaţi ieri dimineaţă în jurul orei 8.30 că un bărbat a dispărut în apele Râului Someş, în zona numită Prundul Cailor. La faţa locului s-au deplasat poliţişti, specialişti criminalişti şi lucrători din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Someş Satu Mare. În cursul dimineţii, în urma activităţilor de căutare întreprinse de oamenii legii, cadavrul bărbatului a fost găsit în râu la aproximativ doi kilometri de locul dispariţiei, în zona numită „Crenguţa“. Cadavrul a fost depus la prosectură în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzei decesului.

Curenţii puternici au pus viaţa pompierilor în pericol

„Intervenţia s-a desfăşurat în condiţii foarte grele datorită nivelului ridicat al Râului Someş şi a curenţilor foarte puternici punând astfel în pericol  viaţa echipajului de salvare. După aproximativ cinci ore de căutari  victima a fost găsita,  aceasta fiind predată organelor de poliţie“, a declarat Aurel Ulici, purtătorul de cuvânt al ISU Satu Mare      

Mai multe