Scandal în media! Monica Tatoiu l-a dat pe Cătălin Măruţă pe mâna poliţiei

15 februarie 2012 9:16   Actualitate
Ultima actualizare:

Săptămâna trecută, Cătălin Măruţă a vrut să-i facă o farsă marca «Happy Hour» Monicăi Tatoiu. Planurile i-au fost date peste cap tocmai de vedetă, care a chemat poliţia.

Monica Tatoiu a vrut să-l dea în judecată pe Măruţă, însă a renunţat la idee după ce prezentatorul a decis să nu mai difuzeze farsa «„M-am trezit din senin fără maşină. Dispăruse din faţa casei. Cătălin Măruţă mi-a mutat maşina fără acordul meu», a spus femeia de afaceri.

În urma farsei, Monica Tatoiu a rămas dezamăgită de felul în care îşi desfăşoară activitatea televiziunile din România.

„Această întâmplare m-a făcut să mă gândesc cât de disperate după rating au ajuns televiziunile în ziua de azi şi cum, pe un fond al diminuării cheltuielilor din publicitate, vor să facă audienţe cu orice preţ, încălcând legea.

Echipa «Happy Hour» a intrat pe o stradă unde accesul e interzis, cu excepţia riveranilor. Mai mult, mi-au mutat maşina, care e proprietate privată. Când ţi se ridică maşina pe stradă, un echipaj de poliţie se află la faţa locului şi întocmeşte un proces-verbal. Altfel n-au voie să se atingă de ea. Măruţă a încălcat legea"

 „Nu îl mai dau în judecată. În schimb, am chemat poliţia, care i-a sancţionat şi le-a întocmit tuturor un dosar de contravenţie", a declarat Monica Tatoiu pentru Ring.

Mai multe