Scandal în Parlament! Deputaţii PNL şi PSD au ieşit din sală
Scandal în Camera Deputaţilor la dezbaterea raportului Comisiei de anchetă pe activitatea ministrului Turismului Elena Udrea. Şedinţa Camerei Deputaţilor a fost suspendată de preşedintele Camerei, Roberta Anastase. Deputaţii PNL şi PSD au ieşit din sală şi au cerut convocarea conducerii Camerei.
Ministrul Elena Udrea a depăşit timpul regulamentar ce i-a fost alocat, consumând practic şi timpul de dezbatere alocat partidelor. După intervenţia lui Udrea, Anastase a declarat închisă şedinţa specială, anunţând că se trece la şedinţa de plen obişnuit.
Liberalii au acuzată-o pe Roberta Anastase, preşedintele Camerei, că a abuzat de funcţia pe care o ocupă şi i-a permis Elenei Udrea să aibă un discurs mult prea lung, lucru care a dus la situaţia ca reprezentanţii opoziţiei să nu-şi mai poată exprima opiniile.
În replică, Roberta Anastase a declarat că "cele două grupuri parlamentare au decis să nu respecte programul de lucru aprobat, care prevedea ca la această oră să avem vot final. Va fi reprogramat saptămâna viitoare, din nou, prin acordul Biroului Permanent cu liderii de grup. Regulamentul spune ca modificarea ordinii de zi se poate face doar în cazuri excepţionale".
Elena Udrea este acuzată de instigare la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, conflict de interese, neglijenţă în serviciu, dar şi de încălcarea Legii Răspunderii Ministeriale. Comisia de anchetă a mai cerut şi revocarea din funcţie a ministrului Turismului.