Scuturi cârpa pe geam? Amendă!
Au venit vremuri grele pentru gospodinele din Mureş. Poliţiştii locali au început să împartă amenzi prin cartiere pentru scuturatul rufelor pe fereastră sau din balcoanele apartamentelor.
Doar în acest an, opt mureşence au fost prinse „în flagrant" de Poliţia Locală în timp ce scuturau rufe de zor.
Cea mai recentă „victimă" este o locatară din cartierul Mureşeni, care a fost amendată cu 100 de lei pentru că scutura preşuri şi covoare pe balcon.
Ochiul vigilent al oamenilor legii nu scapă nici rufele întinse la uscat în balcoane care strică aspectul oraşului, dar nici pe cei care îşi bat covoarele la ore nepotrivite.
O hotărâre de Consiliu Local prevede, printre altele, că „este interzisă aruncarea sau scuturatul pe fereastră sau din balcoane a oricăror obiecte", dar şi că „este interzisă uscarea rufelor pe ferestre şi balcoane la un nivel superior parapetului, pentru a nu dăuna esteticii localităţii".
Amenzile aplicate de Poliţia Locală pentru nerespectarea acestor prevederi sunt între 100 şi 500 de lei. „Trăim într-un oraş curat, cu un standard ridicat de civilizaţie, deci trebuie să ne respectăm reciproc şi să nu-i deranjăm pe ceilalţi locatari", a explicat Valentin Bretfelean, directorul executiv al Poliţiei Locale.
La auzul veştii că riscă amenzi usturătoare dacă nu fac curăţenie conform legii, gospodinele mureşene s-au făcut foc şi pară. „E o mare prostie! Unde să scutur lenjeria de pat şi păturile? Să merg în faţa blocului să le scutur? Şi hainele unde să le pun la uscat, că balcon şi uscătorie nu am", a spus Hegyi Ibolya.
Poliţiştii urmăresc maşinile murdare cu noroi
Şi poliţiştii locali din Botoşani au primit o misiune mai puţin obişnuită: să urmărească şi să amendeze şoferii care ies cu maşinile nespălate prin oraş.
Consilierii locali din oraş spun că autoturismele pline de praf cauzează şi mizeria de pe străzi. „Păi cum să nu am maşina murdară dacă străzile sunt murdare şi pline de noroi? Unde se sapă şanţuri pentru conducte, pământul e aruncat în stradă, plouă şi devine morcilă", a spus revoltat Ioan Maxim, şofer de taxi. Şoferii riscă amenzi cuprinse între 100 şi 500 de lei. Până acum nu a fost sancţionat nimeni.