Se caută un «10» pentru România
Cu Lucescu junior, tricoul a ajuns pe umerii unor iluştri necunoscuţi în comparaţie cu predecesorii lor.
Ultimul pe listă, George Florescu, din cauza căruia Răzvan Lucescu a reuşit să-şi pună toată lumea în cap.
Un jucător care a aterizat enigmatic în "11"-le tricolor şi fără a avea vreun palmares impresionant la echipele de club la care a activat, ori la echipa naţională.
Nu e prima dată când Lucescu îşi atrege critici, decarii naţionalei fiind aleşi într-un mod incredibil. Tănase, Mara sau Adrian Cristea au purtat numărul 10 al primei reprezentative în mandatul lui Răzvan, şi toţi cu evoluţii sub aşteptări.
Totuşi, cel mai ruşinos rezultat a fost obţinut cu Adi Mutu în teren, 0-5 cu Serbia.
Fotbalistul Alaniei Vladikavkaz, George Florescu, a fost însă contrat cel mai dur.
"Aceasta nu mai e echipa mea naţională când văd o supervedetă ca Florescu. Jucători ca el îndepărtează publicul de naţională", a tunat Marian Iancu.
În timp ce Gică Popescu a concluzionat: "Dacă eram selecţioner, nu-l chemam la naţională".
Cine a purtat numărul 10 cu Lucescu antrenor
Tănase Lituania - România 0-1 (6 iunie 2009);
Mara Ungaria - România 0-1 (12 august 2009);
Mara Franţa - România 1-1 (5 septembrie 2009);
Ad. Cristea România - Austria 1-1 (9 septembrie 2009)
Mutu Serbia - România 5-0 (10 octombrie 2009);
Bălan România - Feroe 3-1 (14 octombrie 2009);
Tănase Polonia - România 0-1 (14 noiembrie 2009);
Florescu România - Israel 0-2 (3 martie 2010);
Tănase Ucraina - România 3-2 (29 mai 2010);
Tănase România - Macedonia 0-1 (2 iunie 2010);
Florescu România - Honduras 3-0 (5 iunie 2010);
Florescu Turcia - România 2-0 (11 august 2010).