Se poate şi invers! Un bărbat din Israel a muşcat un câine de poliţie

24 martie 2012 14:54   Actualitate
Ultima actualizare:

Întâmplare de tot râsul în Israel. Un câine de poliţie a fost muşcat de un infractor care a vrut, în acest fel, să scape de oamenii legii.

Incidentul a avut loc într-o secţie de poliţie din oraşul Kfar Saba din Israel.

Bărbatul fusese adus la poliţie pentru că a încălcat un ordin de restricţie impus de soţia lui. El a fost găsit în apartamentul acesteia, iar la sosirea agenţilor a încercat să sară pe geam şi să atace un om al legii cu o şurubelniţă, scrie ynetnews.com.

Adus la secţie, omul a făcut o criză de nervi, motiv petru care poliţiştii au fost nevoiţi să aducă un câine de intervenţie pentru a-l calma. Patrupedul l-a pus la pământ pe suspect, dar de aici lucrurile au luat o turnură cel puţin bizară.

Bărbatul a început să-l muşte pe animal, provocându-i mai multe răni. Ulterior, acesta a necesitat îngrijirile unui medic veterinar şi a primit tratament pentru rănile provocate de individ.

Mai multe