Se roagă la Sfântă prin fum de grătar şi manele
Credincioşi sau nu, sute de oameni se înghesuie cât e ziua de lungă să prindă loc la mesele instalate în faţa Halei Centrale, cu ocazia Sărbătorii Vinului.
Clienţii sunt îmbiaţi de fumul de carne prăjită, dar şi de ritmurile de manele sau de muzică populară, difuzate la un volum sonor apropiat de cel practicat prin discoteci.
Oamenii sosiţi de prin alte părţi recunosc că iau câte un "întăritor" pentru a rezista frigului nocturn la coada de la moaşte.
"Vin de mic copil la Sfântă. Astăzi, înainte să mă aşez la coadă, m-am oprit să beau un şpriţ pentru că este destul de rece", a spus Ioan Albu, un pelerin de 62 de ani. Alţii îşi găsesc scuze ca să treacă pe la bâlci.
"Ştiu că nu ai voie să bei alcool înainte să te duci la Cuvioasa Parascheva. Dar astăzi nu mă duc la Sfântă. Beau şi eu un pahar de bere. Mă duc mâine dimineaţă să mă închin", a spus Mitică Dura (42 de ani), venit la Iaşi tocmai din Tecuci.
Chiar dacă Mitropolia se află la mai puţin de jumătate de kilometru distanţă de platoul unde este târgul de vin, pelerinii veniţi la racla Sfintei sunt conectaţi în fiecare seară la petrecerea cu muzică populară de la Hală.
"De pe la ora 19.00 şi până dimineaţa se aude muzica lor chiar mai tare decât slujba având în vedere că boxele de la Hală sunt mai puternice decât difuzoarele de aici. Am văzut mulţi pelerini iritaţi de acest zgomot pentru că lumea vine aici să se reculeagă în linişte", a spus Valentin Daniel, vânzător la chioşcurile de la Mitropolie.