Se va curenta trei zile încontinuu cu 1.000.000 de volţi

4 octombrie 2012 15:50   Actualitate
Ultima actualizare:

Celebrul magician David Blaine, 39 de ani, este pregătit să şocheze încă o dată lumea cu o cascadorie ce poate face scrum, într-o secundă, 1.000 de oameni.

El şi-a propus să petreacă 72 de ore, adică trei zile şi trei nopţi, în mijlocul unui câmp electric de un milion de volţi. Tentativa va începe azi în New York.

Şi, ca să arate că nu apelează la diferite tertipuri descifrabile, magicianul a făcut o scurtă demonstraţie pentru presă. Despre această cascadorie David Blaine spune că va fi de departe cea mai spectaculoasă, dar şi cea mai periculoasă din întreaga sa carieră.

Pentru a rezista la curentul electric, el va fi în întregime acoperit de un costum din zale de oţel, va purta pantofi cu talpă de fier şi o cască precum o cuşcă, care vor permite electricităţii "să danseze" în jurul corpului său, fără să-i atingă pielea.

Casca deschisă îi va permite să bea apă cu ajutorul unui tub, însă magicianul nu va putea să îşi atingă chipul cu degetele sale, care vor fi acoperite cu oţel. "Dacă voi începe să am halucinaţii, şi e sigur că voi avea, dacă îmi ating chipul, totul se va sfârşi, trupul meu va fi distrus de electricitate", a explicat Blaine. Dacă o priză normală are 220 de volţi, puterea electrică pe care o va suporta trupul lui David Blaine, timp de 72 de ore, este de 4.545 de ori mai mare.

David Blaine a stat 7 zile îngropat într-un coşciug!

David Blaine este cunoscut pentru numerele sale de magie care sfidează moartea. El a petrecut o săptămână îngropat într-un coşciug, a fost închis într-un bloc de gheaţă timp de 63 de ore şi a reuşit să-şi ţină respiraţia sub apă mai bine de 17 minute.

Mai multe