Seling i-a «spart» nasul partenerului

21 octombrie 2010 16:27   Actualitate
Ultima actualizare:

Paula Seling a dat startul accidentărilor la „Dansez pentru tine”. În focul repetiţiilor, solista şi-a lovit partenerul cu cotul şi i-a fracturat piramida nazală. Operaţia este obligatorie, însă Tudor o va face după terminarea concursului.

Paula a făcut o figură frumoasă în prima ediţie „Dansez pentru tine" (Pro Tv), cântăreaţa şi partenerul ei, Tudor, clasându-se pe poziţia a treia, la finalul serii. Din păcate, această săptămână a început în mod ghinionist pentru frumoasa solistă, căci şi-a accidentat partenerul, destul de grav, fără intenţie însă.

Ceea ce părea la prima vedere un incident banal, este de fapt o accidentare serioasă, iar Tudor va fi nevoit să se opereze după terminarea concursului.

„Într-un şir de piruete, m-am deplasat insuficient şi l-am atins pe Tudor cu cotul. Mi-a fost cumplit de teamă să nu se fi întâmplat, ceea ce s-a dovedit, la radiografie, că s-a întâmplat: fisură a piramidei nazale. Nu-mi vine să cred că eu am putut să rănesc pe cineva atât de rău, mai ales pe Tudor, la care ţin atât de mult. Chiar dacă el ştie că nu am vrut, mă simt îngrozitor", a povestit Paula.

Imediat după ce au terminat repetiţiile, cei doi au mers împreună la Spitalul ORL Panduri, iar verdictul medicilor a fost unul usturător: Tudor trebuie să se opereze cât mai repede. Cum îşi doreşte cu ardoare să câştige, acesta a preferat să i se agraveze problemele, decât să renunţe la concurs: „Dacă se supunea procedurii de redresare a deviaţiei, nu mai avea cum să danseze vineri şi ar fi fost eliminat. Tudor a ales să danseze, iar asta implică o operaţie ulterioară care este mult mai grea, cu recuperare de lungă durată. Repetiţiile merg bine, mă doare sufletul când îl văd că suferă şi el încearcă să ascundă asta", a mai spus Paula.

S-au clasat pe locul patru

Paula şi partenerul ei, Tudor, au debutat cu dreptul, săptămâna trecută, la „Dansez pentru tine". La finalul primei ediţii s-au clasat pe locul al patrulea, după ce au impresionat juriul la cele două probe, printre care şi dansul în ploaie.

Ei se bat la duel în seara asta!

Manechinul Bogdan Vlădău luptă pentru Ana Maria Iordan, care îşi doreşte să-l poată ajuta pe tatăl ei grav bolnav. E vorba despre tatăl ei vitreg, care a renunţat la toată agoniseala atunci când ea, la vârsta de 9 ani, a fost diagnosticată cu tumoare la picior şi a fost la un pas să-l piardă.

Telespectatorii care vor să o susţină pot trimite sms la 1278 cu textul Bogdan sau pot suna la 0900 760 606, iar visul ei va merge mai departe în concurs.

Cântăreţul Jorge luptă în ring pentru Liliana Mitu, care îşi doreşte să o aducă pe mama ei înapoi acasă. La o vârstă fragedă, constănţeanca a fost abuzată sexual de vărul ei, iar tatăl ei a avut grave probleme cu alcoolul, motiv pentru care au fost nevoiţi să vândă casa.

Cei care îşi doresc ca Jorge şi Liliana să meargă mai departe pot trimite sms la 1278 cu textul Jorge sau pot suna la 0900 760 606.

Mai multe