Şerban Ionescu: «Cred că soţia mă vrea mort»

29 mai 2012 17:27   Actualitate
Ultima actualizare:

Scrisoare şocantă a actorului Şerban Ionescu destinată judecătorilor cărora le-a înaintat cererea de divorţ!

Artistul a depus, vineri, actele prin care cere despărţirea oficială de actriţa Magda Catone, iar în motivare a spus că «soţia lui îl vrea mort».

Iată câteva pasaje din textul scris de actor:

"Sunt neputincios din punct de vedere fizic, acestea sunt momentele în care partenerul trebuia să-mi fie alături. Nu am găsit în soţia mea un partener dornic să-mi insufle sănătate şi să mă ajute.

Aud zilnic reproşuri pentru nimicuri de o viaţă. Neputinţa mea o oboseşte şi ajung să cred că mă vrea mort. Ea este sătulă de boala şi de neputinţa mea.

I-am solicitat divorţul pentru a o ajuta să înceteze teatrul zilnic. Soţia mea are un amant şi ei s-au cunoscut cu ani în urmă.

Acum sunt sigur că viaţa dublă a soţiei mele durează de ceva vreme şi sunt şi informaţii în ziarele de scandal.

Ea a dat dovadă de dispreţ şi mă face să cred că dacă mâine m-aş face bine, cuplul nostru nu ar mai exista.

Sunt singur, abandonat, neputincios şi rog onorata instanţă să ma scape de suferinţa de a mai sta lângă un om care mă răneşte zilnic".

Click! spune:

Săptămâna trecută, actorul s-a externat pe proprie răspundere şi va pleca în zilele următoare la analize în Germania.

Deşi iniţial s-a crezut că suferă de borelioză, boală transmisă de căpuşă, analizele de sânge nu au confirmat diagnosticul.

Mai multe