Şerban Ionescu, îngrijit de soţie şi de fiu la spital
Extrem de bolnav şi cu o situaţie foarte încâlcită în familie! Ţintuit la pat de o boală încă nediagnosticată şi hotărât să divorţeze de Magda Catone, actorul Şerban Ionescu a preferat ca în ultimele luni să păstreze misterul asupra vieţii şi sănătăţii sale. "Este în Germania, la tratament, iar Magda are grijă de el", a dezvăluit actorul Claudiu Bleonţ.
De aproape un an, îndrăgitul actor Şerban Ionescu e alt om. O boală necruţătoare l-a distrus. Iniţial, s-a spus că e vorba de borelioză, cauzată de o muşcătură de căpuşă, apoi s-a presupus că ar fi o scleroză. Neclar deocamdată.
Cert este că actorul n-a vrut să dea prea multe detalii despre sănătatea sa, mai ales că -l apasă şi o altă povară: situaţia complicată în care se află cu soţia, actriţa Magda Catone.
În urmă cu câteva luni, de pe patul de spital, el a cerut divorţul, acuzând-o că nu are grijă de el. Cum stau de fapt lucrurile? Prieten bun cu Şerban, actorul Claudiu Bleonţ a lămurit ieri lucrurile.
"Mă întreb cum pot unii să spună că Magda nu-i este alături lui Şerban? Păi ăştia ştiu cum avea grijă de el? Eu am fost martor la un astfel de episod. I-am vizitat în urmă cu o lună, înainte ca el să plece în Germania, Şerban nu se putea mişca, Magda îl hrănea şi îl spăla ca pe un copil de şase luni. Îmi spunea aşa: "Mă, Claudiu, mă simt arestat şi prizonier în propriul corp. Viaţa ei înseamnă şi Şerban Ionescu!", ne-a spus Claudiu Bleonţ.
Conform acestuia, actorul se află în prezent internat la o clinică din Berlin. "Acum o lună l-au dus la Munchen, Germania, dar l-au transferat în urmă cu două săptămâni la o clinică din Berlin, pentru că medicii de acolo nu au reuşit să-i dea un diagnostic.Nu îşi dau seama exact ce are, dacă e vorba de borellia sau de altceva. Magda l-a vizitat, îl vizitează şi băiatul lor. Ei fac cu rândul, într-o săptămână merge Carol, într-o săptămâna merge Magda, fiecare cum poate. Toată lumea încearcă să-l ajute, Magda munceşte din greu, toţi banii pe care-i face îi dă pe tratamente. Oamenii vorbesc de divorţul dintre ei, păi mă întreb oare cu ce mână a semnat el divoţul dacă nu se mai putea mişca? Oricum, lucrurile nu sunt clare în acest sens. Am înţeles că el a depus actele, însă ea nu vrea să divorţeze, e viaţa ei. Până la urmă, orice s-ar fi întâmplat între ei, şi Şerban a sărit calul la alte femei. Atunci am sprijinit-o pe Magda, în acele moment de rătăcire ale lui. Magda se roagă mereu pentru viaţa lui Şerban", a declarat Claudiu Bleonţ pentru Click!
După o căsnicie de aproape trei decenii, Şerban Ionescu şi Magda Catone au depus actele de divorţ. De pe patul de spital, actorul şi-a trimis avocatul la tribunal să depună dosarul, acum două săptămâni.
În ultimul an, Magda Catone a fost bănuită de infidelitate, iar Şerban Ionescu nu a mai suportat umilinţa. Mai mult decât atât, se pare că acesta ar suspecta-o pe soţia sa că l-a îmbolnăvit, acesta fiind încă unul dintre motivele invocate de actor pentru divorţ.
Catone s-a interesat de centre de recuperare
Magda Catone se interesează de ceva vreme de centre de recuperare unde soţul ei s-ar putea reface. La jumătatea lunii iulie, Click! v-a prezentat detalii despre vizita ei la un centru de recuperări fizice şi sportiv al cărui patron este Ovidiu Lipan Ţăndărică.
Acesta a văzut-o extrem de interesată pe "doamna Bonux" de zona de recuperare medicală a centrului spa, aşa că a luat-o deoparte, i-a prezentat în detaliu fiecare aparat şi i-a lansat o invitaţie pentru Şerban Ionescu.
După ce luni întregi a crezut că suferă de borelioză, boală cauzată de muşcătura de căpuşă, actorul Şerban Ionescu a fost pus în faţa unui alt diagnostic, la fel de necruţător: scleroză laterală amiotrofică (n.r. reducere progresivă a celulelor nervoase ale creierului şi măduvei spinării).
«Ştiu că se află într-o clinică din Germania» Prof. dr. Vasile Cepoi, ministrul sănătăţii
„Banii necesari tratamentului domnului Şerban Ionescu (n.r. 80.000 de lei), acordaţi de Guvern, au fost viraţi în cont. Dosarul său medical a fost aprobat, iar comisia a ales o clinică din Germania.
În acest moment, nu ştiu dacă banii au fost traşi din cont. Ceea ce pot să vă spun este că, în urmă cu circa o lună, m-am interesat de situaţia domnului Ionescu şi am fost informat că se află internat într-o clinică din Germania, însă, nu pe banii acordaţi de Guvern, ci pe banii unei cunoştinţe", ne-a declarat ministrul sănătăţii, Vasile Cepoi.