Shakira a cerut bere românească - VIDEO

4 mai 2011 15:05   Actualitate
Ultima actualizare:

Au mai rămas trei zile până la mult aşteptatul concert al divei columbiene. Dacă spectatorii vor avea parte de ritmuri îndrăcite, Shakira şi echipa ei se vor răcori după concert cu o bere românească. 

Pentru ca Shakira să se simtă ca "acasă" la Bucureşti, organizatorii concertului din Piaţa Constituţiei s-au făcut luntre şi punte să-i ofere iubitei lui Piqué tot confortul, fără a-i omite pe membrii echipei sale.

Citeşte şi:

Mărculescu a purtat tanga şi s-a deghizat în Shakira pentru Mircea N. Stoian

Shakira şi Roxette, show-urile lunii mai! Află cât costă biletele

Shakira nu se mai satură de Pique

Nu vor lipsi delicatesele pe care artista le savurează la fiecare concert: mandarine, mango, banane, pepene, prune, piersici, chipsuri, bomboane asortate, precum şi ceaiuri de diferite arome, răcoritoare dietetice, apă plată.

Nu a fost tentată de sărmăluţe şi micii autohtoni, dar s-a declarat curioasă să testeze berea Ciuc. Cinci din cei peste şaptezeci de membri ai echipei cu care Shakira va sosi la Bucureşti sunt vegetarieni, din meniul lor nelipsind iaurturile naturale, salatele, ciocolata neagră şi batoanele dietetice.

Cel mai ieftin bilet, 120 de lei

Biletele pentru concert se pot achiziţiona online pe www.myticket.ro şi în reţeaua magazinelor Diverta din ţară, la magazinul Muzica, librăria Mihai Eminescu, Sala Palatului şi The Ark (Uranus 150).

Ieri a fost montată scena

Există patru categorii de preţ: 380 lei Golden VIP (cu loc pe scaun), 280 lei Tribuna VIP, 180 lei Gazon A, 120 lei Gazon B. Pregătirile au început deja în piaţa Constituţiei.

Zona a fost împrejmuită cu plasă, iar în zilele următoare va fi închisă şi circulaţia în jurul pieţei. Ieri după-amiază scena era pe jumătate ridicată. 13 tiruri de mare tonaj şi 6 autocare au adus echipamentul tocmai din Olanda.

Mai multe