Şi-a făcut acasă crescătorie de sepii

6 iunie 2010 14:21   Actualitate
Ultima actualizare:

Ce poţi face cu patru sepii din Mediterană, un acvariu şi ceva studii de biologie marină? O minicrescătorie de sepii. Acesta e răspunsul pe care l-a găsit Bogdan Lungu, un instructor de scufundări. Bărbatul este singura persoană din Europa care a reuşit performanţa de a reproduce moluştele în captivitate.

A plecat în concediu pe Coasta Turciei, în apropiere de Antalya, şi s-a întors de la scufundări cu patru sepii (din specia sepia officinalis).

Aşa a pus pe picioare, anul trecut, Bogdan Lungu, de 41 de ani, o minicrescătorie de sepii, în satul Cocani, din comuna Crevedia.

"Este mai mult un hobby, dar, în timp, poate deveni o afacere de sute de mii de euro, depinde cum o gestionezi. Am vrut doar să fac un studiu pilot, să văd dacă le pot reproduce în captivitate şi am constatat că merge. Totul a pornit de la patru sepii care nu aveau mai mult de 20 de centimetri. Acestea, după ce depun ouăle, mor, iar puii ies în 20-30 de zile, depinde de temperatura apei. Eu le ţin la 22 de grade Celsius, iar apoi le hrănesc cu crustacee de apă salignă, iar ciclul se repetă", aşa îşi începe povestea Bogdan Lungu, în timp ce caută să ne arate "ciorchinele" cu ouă de sepie.

Acum, scafandrul are cel puţin 200 de pui de mărimea unei unghii, dar ştie clar că experimentul lui a fost un real succes, iar studiul îl poate vinde mai departe pe piaţa celor care vor să facă o adevărată afacere cu fructe de mare.

Bărbatul reproduce arici de mare pentru decorul acvariilor, dar vrea să înmulţească, în curând, şi caracatiţe. Are nevoie doar de o pereche.

Mai multe