Şi-a făcut Andreea Berecleanu operaţii estetice? Prezentatoarea tv dă cărţile pe faţă
Cu toate că tenul ei este veşnic supus unui risc, datorită machiajul din televiziune pe care trebuie să îl aplice zilnic, Andreea nu a avut niciodată probleme. Dacă multe femeie muncesc mult pentru un ten impecabil, şatena recunoaşte că secretul ei constă în genele bune, iar că părinţii ei au părut întotdeauna mai tineri decât sunt în realitate, lucru pe care prezentatoarea l-a moştenit.
"Secretul stă în gene. Ambii mei părinţii arată cu zece ani mai tineri decât vârsta pe care o au. Bunicii din partea mamei şi a tatălui au arătat la fel. Probabil că acesta este secretul meu. Chiar mă gândeam, în ultimul timp, că mi-a fost frică în toţi anii care au trecut de machiajul din televiziune pe care sunt nevoită să îl aplic zilnic. De fapt, de tot machiajul pe care îl aplic pe faţă de 20 de ani. Mi-a fost teamă că îmi va afecta tenul într-un fel sau în altul şi că asta se va vedea. Dar uite că nu. (râde)", a declarat Andreea, pentru ziarulring.ro.
Cu toate că nu a apelat încă la operaţiile estetice, pentru că nu a avut nevoie, prezentatoarea a dezvăluit că, dacă în viitor va fi necesar, se va lăsa pe mâna unui chirurg. Deocamdată, Andreea e mulţumită de felul în care arată şi preferă un aspect natural.
"Deocamdată spun nu toxinei botulinice. Ştiu că a devenit o modă şi că se practică încă de la 20 şi ceva de ani. Eu anul viitor fac 40 de ani. Nu spun "nu" definitiv, dar o spun deocamdată. Mi se pare prematur. Şi de altfel se vede cu ochiul liber, şi pentru cunoscători dar şi pentru necunoscători. Îmi plac ridurile de expresie. Nu am nimic împotriva celor care au apelat la aceste metode de înfrumuseţare noninvazive. Eu respect libertatea de alegere a fiecăruia şi cred că asta ţine de civilizaţie", a mai completat Andreea.