Şi-a făcut testamentul! Cui îi lasă Anca Pandrea toată averea

23 septembrie 2013 5:12   Actualitate
Ultima actualizare:

Anca Pandrea a hotărât ce vrea să facă cu bunurile ei după moarte. Iubita regretatului Iurie Darie şi-a făcut deja testamentul şi se gândeşte serios să-i lase casa finuţei ei, în vârstă de patru ani.

Nu este un secret pentru nimeni că Anca Pandrea se gândeşte adesea la moarte şi se roagă la Dumnezeu să o ia cât mai repede. "Pe lumea cealaltă nu voi lua nimic cu mine şi am vorbit cu Iura încă de acum trei ani să îi lăsam casa şi tot ce am strâns într-o viaţă finuţei noastre, Simina. Mi-am scris deja testamentul şi urmează să merg la un notar să îl înregistrez.

Părinţii Siminei au tot amânat momentul, dar vreau să fiu sigură că nu mor înainte de a-i lăsa casa finuţei noastre", a declarat actriţa pentru "Ring".

Anca Pandrea nu şi-a revenit nici acum, deşi a trecut aproape un an de la decesul lui Iurie Darie

Ca în orice testament, şi în cel întocmit de Anca Pandrea există câteva condiţii pe care Simina va trebui să le respecte. "Vreau să rămână toate tablourile cu Iura şi toate icoanele pe pereţi, ca acum. Plus că îmi doresc ca Simina să se ocupe de toate ritualurile creştine pentru Iura şi pentru mine", ne-a dezvăluit actriţa.

Recent, Anca Pandrea a suferit un accident în urma căruia şi-a rupt mâna stângă. În timp ce îşi plimba cei doi câini, unul dintre patrupezi i-a trecut pe lângă genunchi, iar actriţa s-a dezechilibrat şi a căzut. Deşi luase în calcul să se opereze, actriţa s-a răzgândit după ce a consultat părerile mai multor medici.

Mai multe