Şi-a operat vânătăile de pe picioare cu preţul copilului?
La o lună de la nuntă, Bianca şi Victor Slav au ratat şansa de a deveni părinţi. Roşcata a făcut, sâmbătă, un avort la cerere. Era însărcinată în cinci săptămâni.
Din păcate, operaţia pe care a suferit-o, la începutul lunii, anestezia făcută şi tratamentul postoperator au determinat-o pe Bianca să renunţe la copil.
Nimeni n-a ştiut că Bianca (31 de ani) a fost însărcinată. Nici prietenii apropiaţi, nici naşii, Nicoleta şi Zolt Csergo. Bomba a fost „detonată" luni, în emisiunea lui Măruţă de la PRO TV. Atunci s-a aflat că Bianca şi Victor (33 de ani) au fost sâmbătă, în ziua Sfântului Dumitru, la o clinică privată din Capitală, unde au zăbovit două ore. În acest timp, Bianca, însărcinată în cinci săptămâni, ar fi făcut un avort la cerere.
La nuntă, roşcata declara că este fericită şi că îşi doreşte copii. Din păcate pentru proaspeţii însurăţei, n-a fost să fie. Şi asta din cauză că Bianca a suferit, în data de 9 octombrie, când deja era însărcinată, dar nu ştia, o operaţie la picioare. Pentru această intervenţie, Bianca a făcut, mai întâi, o radiografie, apoi a fost anesteziată. Postoperator, a urmat un tratament cu antibiotice şi antiinflamatorii. Speriaţi că toate aceste lucruri ar putea afecta fătul, soţii Slav au decis să nu păstreze copilul.
Şi, totuşi, profesorul Radu Vlădăreanu, şeful Clinicii de Obstetrică şi Ginecologie de la Spitalul Elias, ne-a declarat că, în mod normal, „o anestezie de scurtă durată nu afectează o sarcină incipientă şi nici o radiografie. O anume medicaţie, însă, poate avea repercusiuni asupra fătului". Specialistul ne-a mai spus că există un test de sânge care poate determina, la circa 10 zile de la ovulaţie, existenţa unei sarcini.
„Acest test nu se face, însă, înaintea operaţiilor. Se realizează la cerere, atunci când femeia bănuieşte că este gravidă. Înaintea unei intervenţii se întreabă pacientele când au avut ultima menstruaţie", ne-a explicat medicul. Având în vedere că, la momentul operaţiei, sarcina Biancăi avea circa două săptămâni, este clar că roşcata habar n-avea de ea.
A scăpat de vânătăi la o clinică din Ungaria
La zece zile de la nuntă, în data de 9 octombrie, Bianca s-a prezentat la o clinică din Ungaria pentru a se opera la picioare.
O oră şi jumătate a durat intervenţia prin care medicii i-au curăţat hematoamele de pe picioare. Bianca a fost însoţită în Ungaria de soţul său, dar şi de Nicoleta Luciu şi Zsolt Csergo, care au susţinut-o când s-a trezit din anestezie.
Bianca a ajuns să aibă vânătăi foarte urâte pe picioare, în zona tibiei, din cauza loviturilor încasate de la un fost iubit. Roşcata spunea că are dureri mari, mai ales, când este nevoită să stea prea mult timp în picioare.
Gurile rele spun că avortul e o făcătură
Aşa cum s-a zvonit şi în preajma nunţii, că totul ar fi un eveniment realizat pentru bani şi imagine, aşa s-au găsit, acum, voci care spun că sarcina şi avortul Biancăi ar fi nişte invenţii. Şi asta, deoarece apar neconcordanţe între fişa de spitalizare a Biancăi şi biletul de ieşire din spital.
Se ştie că, atunci când te internezi într-un spital, trebuie să prezinţi buletinul pentru completarea fişei. Ei bine, aici apar problemele: pe fişa de internare a Biancăi, la nume şi prenume, apare Drăguşanu Anca Bianca, iar pe biletul de externare, Slav Anca Bianca.
De altfel, pe aceleaşi fişe prezentate în emisiunea «La Măruţă» apar greşeli pe care cadrele medicale nu le-ar face: în loc de «chiuretaj» este scris «curetaj», şi nu o dată, ci de două ori. Mai mult, biletul de ieşire nu are pe el nici o parafă. Aceste neconcordanţe i-au determinat pe unii să spună că documentele ar fi false.
Mai citeşte:
Ce spune Jimi Drăguşanu despre presupusul avort al Biancăi
Avortul făcut de Bianca Drăguşanu, invenţie? «E o făcătură proastă»
Bianca Drăguşanu: «Oricum nu scapi de moarte» De ce spune aşa ceva