Și-a pierdut piciorul, după o explozie într-o stație de autobuz

15 ianuarie 2015 14:37   Actualitate
Ultima actualizare:

Două persoane au fost rănite, dintre care una grav, într-o explozie, joi dimineaţa, într-o staţie de autobuz din oraşul Angarsk, în Siberia, au anunţat autorităţile locale, preluate de Mediafax.

Originea exploziei era în continuare necunoscută, au anunţat serviciile de poliţie din oraşul industrial cu 230.000 de locuitori situat la o oră de Lacul Baikal.

După o "explozie puternică", auzită de martori către pra locală 8.00 (2.00, ora României), un bărbat şi-a pierdut un picior şi a fost spitalizat, iar o femeie a fost rănită uşor. Elevii unei şcoli din apropiere au fost evacuaţi, potrivit autorităţilor.

Potrivit ediţiei locale a cotidianului Komsomolskaia Pravda, mai multe maşini de poliţie blocau accesul în staţia de autobuz, unde pe zăpadă se vedea o pată mare de sânge. Geamurile din zonă au fost sparte de suflul exploziei.

O anchetă pentru tentativă de asasinat şi deţinere ilegală de explozivi a fost deschisă, a anunţat Comitetul regional de anchetă.

Mai multe