Şi-a ţinut copiii închişi într-o cameră timp de cinci ani

1 august 2012 20:06   Actualitate
Ultima actualizare:

Cei doi micuţi, Diana şi Pavel, se aflau într-o stare deplorabilă când au fost găsiţi, relatează Russia Today. „Nu puteau nici să vorbească, nici să meargă. Băiatul, care are şase ani, nu putea diferenţia culorile. Aveau personalităţile de-a dreptul degradate”, a declarat Nina Ivanova, adjunctul procurorului-şef din regiune.

În urmă cu cinci ani, Irina, mama copiilor, a luat câteva scânduri şi a bătut în cuie uşa camerei copiilor. Apoi, ea a acoperit fereastra cu o pânză. Femeia le-a spus anchetatorilor că a vrut să-şi refacă viaţa.

Timp de cinci ani, mama copiilor intra o singură dată pe zi în cameră, ca să le ducă copiilor mâncare. Bunica micuţilor le strecura mâncare printr-o mică gaură din fereastră, pentru ca aceştia să nu moară de foame.

Pentru că nu mai suporta condiţiile în care erau ţinuţi micuţii, bunica a apelat la ajutorul asistenţilor sociali.

În momentul în care au spart uşa camerei, poliţiştii şi asistenţii sociali au fost loviţi de un miros pestilenţial. În cameră nu existau decât câteva saltele pe care dormeau micuţii. „Când am ridicat una dintre saltele, am găsit viermi”, a spus bunica plângând.

Copii au fost daţi în îngrijirea bunicii, iar mama va fi decăzută din drepturile părinteşti.

Mai multe