Şi-a ucis fetiţa de 2 ani din inconştienţă!
Inconştienţă criminală sau un greu blestem purtat peste ani de familia unei tinere din comuna Ciorogârla, de lângă Bucureşti? Acestea erau întrebările pe care şi le puneau rudele Andreei Badea, o mămică de 23 de ani, care şi-a băgat micuţa de nici trei anişori în mormânt, iar ea a ajuns în stare critică, la spital, după un accident cu scuterul.
Andreea era în al nouălea cer! Peste mai puţin de o lună, la 23 octombrie, urma să se căsătorească cu alesul inimii ei, un tânăr tot din Ciorogârla, Ionel Mihai, cu doi ani mai mare ca ea.
Andreea Badea este în comă la Spitalul Universitar Bucureşti
Se cunoscuseră de mici, iar acum aveau o fetiţă de doi ani şi jumătate, Roxana.
Andreea şi-a luat copilul, vineri dimineaţă, şi a plecat în trombă, pe scuterul ei, spre casa soacrei, aflată la nici doi kilometri de cea în care stăteau cei trei.
† Roxana, fetiţa de doi anişori, era foarte mândră de tricicleta ei primită în dar săptămâna trecută
Din nefericire, drumul înapoi spre casă s-a curmat brusc, la nici 500 de metri de poarta curţii ei.
Scuterul, condus cu o mână, a intrat pe porţiunea cu praf şi pietre de la marginea drumului, a derapat şi s-a izbit frontal de un cap de podeţ de beton din faţa unei curţi.
Micuţa Roxana nu a avut nici o şansă! Fără cască de protecţie, s-a lovit cu capul de bordura de beton şi a murit pe loc.
Mama ei a luat impactul în plin, fiind aruncată peste ghidonul motorului, pe caldarâm, toate organele interne fiindu-i rupte.
Familia, în stare de şoc, se întreabă acum dacă nu este vorba de un blestem asupra lor, deoarece bunicul femeii, împreună cu alte cinci rubedenii, au murit striviţi de tren, acum vreo 15 ani, nu departe de locul unde, vineri, micuţa Roxana a spus adio vieţii, la numai doi ani şi jumătate.
Citeşte şi:
Accident violent! O tânără a ajuns în stare gravă la spital - VIDEO
Scene îngrozitoare în centrul Hunedoarei, după un accident mortal, produs la 130 de kilometri pe oră
Botoşani: Un BMW X5 a spulberat o mamă cu un copil în braţe pe o trecere de pietoni
Accident mortal pe calea ferată: un tren personal a lovit în plin o Dacia Logan