Şi-a ucis fratele pentru 7 lei

19 iulie 2010 15:09   Actualitate
Ultima actualizare:

Crimă oribilă în localitatea Ghirdoveni, judeţul Dâmboviţa. Un bărbat este acuzat că şi-a înjunghiat propriul frate, căruia îi datora câţiva lei.

O felie de pe pene şi o datorie de mai veche, de şapte lei, a învrăjbit doi fraţi. Dănuţ Marinescu (41 de ani) a văzut negru în faţa ochilor când şi-a găsit fratele, pe Marius (43 de ani), în casa părintească.

Mezinul nu l-a avut la inimă niciodată pe fratele mai mare, dar duminică seara, a fost picătura care a vărsat paharul. Marius l-a întrebat pe Dănuţ când îi va da cei şapte lei pe care i-a împrumutat.

Mezinul a început să ţipe, iar în momentul în care mama celor doi, Elena Marinescu (65 de ani), a pus pe masă un pepene să-şi servească fiii, s-a declanşat scandalul.

Era pepenele cumpărat din banii lui Dănuţ. Mezinul i-a reproşat fratelui că mănâncă din munca lui, apoi i-a aplicat 17 lovituri de cuţit şi de furcă. Vecinii spun că cei doi se certau foarte des.

"Cel mai mic l-a înjunghiat pe cel mai mare. L-a înjunghiat mortal în inimă şi cu furca în abdomen. Totul, de la o felie de pepene şi o datorie de şapte lei", a spus Florentina Săndulescu, o vecină.

"Fiul cel mic îl ura pe cel mare. Cearta a pornit de la o datorie pe care Dănuţ o avea la frate-său", Elena Marinescu, mama celor doi fraţi

"Victima are multiple lovituri de cuţit, însă cea letală a fost sub claviculă şi i-a produs o hemoragie internă", dr. Petre Creţeanu, şeful SML Dâmboviţa

Mai multe