Şi-a vândut jucăriile ca să îşi opereze câinele
Când crezi în miracole, acestea se întâmplă! Connor Jayne, de 10 ani, din Fairport, New York, nu a încetat să spere, chiar dacă medicii veterinari i-au spus că dulăul său suferă de o boală necruţătoare. Şi încăpăţânarea lui a reuşit imposibilul...
Vestea că dulăul Copper, de patru ani, suferă de sindromul Wobbler a căzut ca un trăsnet peste familie Jayne. Mama lui Connor, Jennifer, a încercat din răsputeri să îl facă pe micuţul de 10 ani să se resemneze în faţa sorţii. Şi asta pentru că Sindromul Wobbler este o malformaţie a vertebrei ce susţine gâtul, ca urmare a hernierii discului vertebral. Se manifestă cu preponderenţă la Dogul German şi la Doberman, trecuţi de vârsta de 4 ani. Printre simptome menţionăm dificultatea în aplecarea gâtului, pierderea coordonării membrelor şi finalizând prin paralizia totală.
Singura salvare a lui Copper după aflarea acestui diagnostic era o operaţie prin care se înlătură o porţiune a vertebrei care apasă măduva spinală. Numai că această operaţie costa aproape 7.000 de dolari (n.r. incluzând aici analizele, computerul tomograf şi tratamentul de recuperare). Jennifer Jayne a cerut prin intermediul site-ului GoFundMe, 2.800 de dolari, urmând să completeze până la 7.000 din economiile familiei. Însă Connor a făcut ceva incredibil: şi-a amenajat o tarabă în faţa casei şi a început să îşi vândă jucăriile. Când au auzit pentru ce face acest gest, toţi trecătorii au făcut donaţii generoase. Astfel, familia Jayne a ajuns să strângă suma de 17.000 de dolari adică mult mai mult decât ceruse iniţial. La 28 iunie, Copper a fost operat. Connor a stat la căpătâiul lui fiind tot timpul cu lacrimi în ochi şi un nod în gât. S-a rugat pentru însănătoşirea căţelului şi Dumnezeu i-a împlinit ruga. La 30 iunie, Copper se întorcea acasă în braţele lui Connor. După ce a postat o fotografie cu cei doi amici, Jennifer Jayne a vrut să le mulţumească donatorilor. Connor va rămâne cu 2.000 de dolari din donaţii, dar vrea să ofere banii „unui centru veterinar pentru a salva şi alţi căţei bolnavi”.