Şi-au găsit fiica după 10 ani de la tsunami-ul din Indonezia: "E un miracol"

8 august 2014 12:08   Actualitate
Ultima actualizare:

Doi părinţi care şi-au pierdut fiica în anul 2004, când a avut loc devastatorul tsunami din Indonezia, au găsit-o pe copilă recent, după 10 de ani de la tragedie.

Tsunami-ul din anul 2004 a lăsat mulţi părinţi pierduţi în lume, fără ca părinţii lor să mai ştie nimic de ei. Este şi cazul lui Raudhatul Jannah, care avea doar 4 ani în momentul producerii tragediei.

Copila se afla împreună cu mama şi cu fratele ei şi a încercat să se ţină de un obiect care plutea pe apă, pentru a nu se îneca.

Copiii au fost luaţi de ape, iar de atunci părinţii nu au mai ştiut nimic fată, în vreme ce băiatul a fost găsit. I-au căutat timp de o lună, dar pentru că nu i-au găsit au crezut că amândoi au murit.

În iunie, fratele fetei dispărute a văzut pe stradă o elevă care venea de la şcoală şi care semăna foarte bine cu sora lui pierdută.

A întrebat-o cine e şi aşa a ajuns la familia care a crescut-o. Copila fusese salvată de la moarte de către un pescar, care a dus-o acasă la mama lui. Ea a fost "botezată" Weni şi crescută de către bătrână.

Când au aflat că fata pe care au pierdut-o în urmă cu 10 ani trăieşte, părinţii ei au avut un şoc.

"Sunt foarte ferciţi şi îi mulţumim lui Dumnezeu că ne-am găsit copilul după 10 ani. Mi-a bătut inima foarte tare când am văzut-o. Lacrimile mi-au curs continuu", a declarat mama fetiţei, potrivit Daily Mail.

Acum două zile, copila, acum în vârstă de 14 ani, s-a întors la adevărata ei familie.

Părinţii ei au declarat că vor face un test ADN pentru a dovedi că Jannah e a lor, dar că nu au niciun dubiu în această privinţă, deoarece au recunoscut-o imediat cum au văzut-o.

Tsunami-ul din data de 26 decembrie a fost unul dintre cele mai mari calamităţi din istorie şi a ucis 230.000 de oameni, dintre care 170.000 din Aceh.

Mai multe