Silvia Dumitrescu: «Colegii îmi spun că le curgeau balele după mine, trebuie să slăbesc»
Silvia Dumitrescu suferă de hipotiroidie, o boală care i-a dat metabolismul peste cap şi din cauza căreia s-a îngrăşat aproape 20 de kilograme.
Vezi şi:
Silvia Dumitrescu, foarte bolnavă: «Sunt deprimată şi nu pot dormi»
Silvia Dumitrescu: «Nu îmi place luxul»
Silvia Dumitrescu a cântat în genunchi pentru Mădălina
Cântăreaţa a explicat vineri la emisiunea Drept la ţintă că nu doar că s-a îngrăşat foarte mult, ci a început să aibă atacuri de panică, probleme cu inima şi cu somnul.
"Am atacuri de panică, îmi vine să plâng din orice, sunt uşor depresivă. Am palpitaţii. Merg la sală şi încerc să fac exerciţii care să nu îmi afecteze inima. Şi nimeni nu crede că am această boală", a spus Silvia.
«O să plec la Viena să mă tratez, m-am săturat să fiu cobai în România»
Artista susţine că face eforturi serioase ca să se vindece şi spune că se bucură de sprijinul familiei şi al prietenilor.
"Colegii mei mă iau deoparte şi îmi spun că atunci când urcam pe scenă le curgeau balele şi că pot să slăbesc. Mulţi, inclusiv medici, îmi spun că nu am voinţă. Eu merg la sală, fac un tratament. Dar probabil că acel dozaj pe care îl iau nu este potrivit corpului meu. Am noroc că soţul meu este alături de mine şi prietenii la fel. O să merg la Viena să mă tratez deoarece m-am săturat să fiu cobai în România", a precizat aceasta.
Silvia a mărturisit că s-a gândit să îşi scoată glanda, însă se pare că acest lucru i-ar afecta corzile vocale.
"Am vrut să îmi scot tiroida, care e foarte mică, e ca la bebeluşi . Dar ar putea să îmi afecteze corzile vocale. În plus am insomnii. Nu sunt în stare să merg la înregistrări că dorm puţin. Trebuie cel puţin 9 ore de somn, ori eu reuşesc doar 4 ore pe noapte."