Silvia, peripeţii prin liniştita Deltă

17 septembrie 2011 15:31   Actualitate
Ultima actualizare:

Acolo unde este Silvia Lăuneanu, frumoasa solistă De La Vegas, acolo e şi acţiunea. Chiar şi într-un loc liniştit cum e Delta Dunării.

S-a dus cu iubitul şi cu o gaşcă de prieteni şi au stat patru zile, la cort, lângă un iaz de la Sulina.

„Nu mai fusesem până acum. Auzisem tot felul de poveşti de la tatăl meu, dar abia acum am înţeles frumuseţea peisajului.

Am bântuit pe canale, am condus şalupa, am stat cu broscuţele la plajă şi am călărit cai prin pădurea Letea", povesteşte Silvia.

A stat mult pe malul Dunării, a pescuit, dar nu a îndrăznit să intre în apă decât pentru cinci minute.

„Erau şerpi, broscuţe şi chiar lipitori. Fiind cu cortul, m-am simţit ca-n studenţie, m-am relaxat, am savurat fiecare minut al vacanţei".

Dar a avut parte şi de peripeţii. „La întoarcerea spre Tulcea am rămas în mijlocul Dunării fără combustibil. Nimeni nu a putut să ne ajute.

Într-un final am sunat un prieten de la Protecţia Animalelor care a venit să ne tracteze, dar nici el nu mai avea combustibil, aşa că am rămas din nou de izbelişte.

Noroc cu un băiat care a trecut pe acolo şi ne-a vândut câţiva litri. De la Tulcea am plecat cu maşinile, dar am făcut de două ori pană, apoi una dintre maşini a rămas fără combustibil. Ce mai, adevărate peripeţii", mai spune solista.

Mai citeşte:

Pe Silvia Lăuneanu «o doare-n... cot»

Silvia Lăuneanu, vacanţă cu ghinion!

Silvia: «M-a cucerit cu multă răbdare şi iubire»

Mai multe