Simona Pătruleasa „munceşte" la gemeni
20 octombrie 2010 8:35
Ultima actualizare:
Simona Pătruleasa
De cinci ani, Simona şi Sabin Ivanov trăiesc o frumoasă şi pasională relaţie de dragoste. Cei doi s-au căsătorit în urmă cu doi ani, prezentatoarea TV fiind acum mai hotărâtă ca niciodată să fie şi mamă.
Trecută bine de 30 de ani, Simona va pune cariera pe planul secund şi se va concentra pe făcutul de copii. Ar vrea ca prima sarcină să-i aducă doi bebeluşi deodată.
„Îmi doresc nespus de mult să fiu mamă. Vreau gemeni şi, dacă mă ajută Dumnezeu, aş vrea o fetiţă şi un băieţel", a comentat Pătruleasa pentru Naţional.
Chiar dacă ştie că are şanse reduse de a face gemeni, vedeta de la Kanal D a adăugat că nu se va opri până nu va aduce pe lume doi copii. „Oricum îmi doresc copii, dar dacă nu se poate gemeni, e bine şi aşa, pe rând".