Sindromul EBA la Emil Boc: prim-ministrul a anunţat "proiecturi"

21 august 2010 12:37   Actualitate
Ultima actualizare:

Premierul a ajuns la Lugoj foarte relaxat, făcându-şi apariţia cu un microbuz în care s-au mai înghesuit prefectul de Timiş, Mircea Băcală, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Constantin Ostaficiuc, dar şi alţi politicieni de frunte ai judeţului.

Centura Lugojului, de 22 de milioane de euro, a fost inaugurată de Boc cu o Dacie

După ce a testat şoseaua cu un Duster, cu paharul de apă pe bord, premierul a răspuns întrebărilor jurnaliştilor. Când a venit vorba însă de impozitul unic, premierul a anunţat că acesta va fi eliminat din octombrie pentru că şi-a atins scopul, promovându-se şi alte măsuri pentru susţinerea firmelor printre care menţinerea neimpozitării profitului reinvestit şi sprijinirea tinerilor întreprinzători.

Premierul Emil Boc a mai spus că sunt şi alte măsuri se referă la emiterea unor legi de sprijinire a mediului economic. Primul-ministru nu a fost însă atent şi a scăpat porumbelul, făcând o greşeală care aduce aminte de „succesurile" Elenei Băsescu.

De exemplu vor fi proiecturi care vizează instituirea unui card pentru IMM-uri, neimpozitarea profitului reinvestit, dar şi alte măsuri", a spus Emil Boc. Greşeala premierului a trecut neobservată, astfel că acesta şi-a continuat discursul, a inaugurat centura şi a plecat.

ASCULTĂ AICI  ÎNREGISTRAREA AUDIO CU "PROIECTURILE" LUI BOC

++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Premierul Emil Boc a încurcat «Maserati» cu «masterati»

++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Vezi aici GALERIE FOTO cu Boc la Lugoj

Elena Băsescu a dat lovitura pe Youtube

Fiica cea mică a preşedintelui Traian Băsescu, devenită europarlamentar, a rămas în istorie cu expresiile "poţi să ai si eşecuri, poţi să ai şi succesuri" şi "unii oamenii nu vor să vorbesc cu tine". Clipurile postate pe Youtube au înregistrat sute de mii de vizualizări.

Mai multe