Sinucigaşul de la Parlament a fost externat - FOTO EXCLUSIV

5 ianuarie 2011 12:34   Actualitate
Ultima actualizare:

Adrian Sobaru, electricianul TVR, care s-a aruncat pe 23 decembrie dintr-un balcon al Parlamentului, a fost externat, astăzi, la ora 13.30, de la Spitalul Universitar din Capitală.

UPDATE: Adrian Sobaru a ajuns acasă. Deşi a încercat să îşia copere faţa pentru a ascunde urmările saltului de la balcon, vânătaia este vizibilă.

Bărbatul de 42 de ani are încă vânătăi pe faţă, însă se simte bine. În momentul în care s-a urcat în maşină pentru a pleca spre casă, alături de soţia sa, Sobaru a spus că abia aşteaptă să îşi vadă copiii, apoi i-au dat lacrimile.

Bărbatul a căzut de la o înălţime de cinci metri. Incidentul s-a petrecut în timp ce premierul Emil Boc susţinea un discurs pe marginea unei moţiuni de cenzură. Adrian Sobaru a fost supus unei intervenţii chirurgicale, la scurt timp după internare, el suferind mai multe fracturi la nivelul oaselor feţei.

Angajatul TVR s-a aruncat de la balconul Parlamentului în semn de protest faţă de diminuarea indemnizaţiei pentru copilul său cu probleme speciale.

Mai multe