Slujbă pentru rromi, în limba rromani

7 aprilie 2019 17:48   Actualitate
Ultima actualizare:

Momente emoționante pentru o comunitate de rromi din județul Cluj. Slujba de sâmbăta trecută din Biserica Parohiei misionare pentru rromi cu hramul „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul” din zona Turda-Fabrici s-a ținut în limba română și limba rromani, scrie adevarul.ro.

Evenimentul s-a desfășurat în prezența ÎPS Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului. Acesta a binecuvântat comunitatea de rromi din parohia respectivă. Prezent la liturghie a fost şi Marin Trandafir Roz, primul preot rrom din judeţul Cluj, hirotonit în luna ianuarie 2019 cu misiunea de a deservi comunităţile de rromi de pe raza municipiilor Turda şi Câmpia Turzii. 

Mai multe