Smartphone conectat la satelit, lansat în America

1 octombrie 2009 13:32   Actualitate
Ultima actualizare:

Produs de TerreStar Networks, telefonul Genus dispune legătură la reţelele mobile clasice. La nevoie, atunci când acestea sunt inoperative, poate fi apelat ajutorul satelitului TereStar-1 (testat cu succes pe orbita Pământului, în august), pentru servicii de voce şi date, numai pe teritoriul Statelor Unite, Puerto Rico şi în Insulele Virgine americane.

Genus foloseşte sistemul de operare Windows Mobile, cu opţiuni WiFi, Bueltooth şi GPS, iar touchscreen-ul are 2,6 inchi. Ar mai fi de menţionat camera video de 3 megapixeli, senzorii de lumină şi cei 100 MB de memorie. Timpul de convorbire este de cinci ore prin GSM şi de 1,3 ore prin satelit. De asemenea, autonomia bateriei în stand-by este de peste 150 de ore în reţelele terestre şi 30 de ore prin satelit.

Prezentarea oficială a aparatului va avea loc în Denver, la o conferinţă internaţională, organizată în perioada 3-7 octombrie.

Pentru început, telefonul Genus va putea fi achiziţionat numai de companii private şi organizaţii guvernamentale din SUA, în primul trimestru al anului 2010. Ulterior, şi persoanele fizice vor avea posibilitatea de a cumpăra o versiune a dispozitivului. Despre preţuri, nicio vorbă de la americani.

Sursa: AT&T

Mai multe