Şoc! O femeie îşi vinde organele ca să nu piardă casa

12 noiembrie 2012 15:35   Actualitate
Ultima actualizare:

O femeie de 44 de ani din Spania îşi scoate la vânzare prin licitaţie organele nevitale, un rinichi, un plămân, o bucată de ficat, cornee, pentru a-şi putea plăti chiria lunară, potrivit ziarului "El Mundo".

Dacă nu îşi vinde organele, riscă să fie evacuată din casa sa din Valencia.

"Trebuie să fac acest lucru pentru fiica mea, împreună cu care trebuie să supravieţuiesc cu 426 de euro pe lună. Viaţa ei este lucrul cel mai important. De a mea nu mai îmi pasă", spune femeia.

"Vând orice are cineva nevoie din trupul meu din disperare. În afară de organe, nu am nimic", adaugă ea.

Femeia spune că este în legătură cu un medic din Melilla, care este dispus să o ajute. După ce a aflat de nenorocirea acesteia, Primăria s-a oferit să-i dea o locuinţă cu o chirie mai scăzută. Dacă va continua să îşi vândă organele, femeia riscă să facă 12 ani de puşcărie, sub acuzaţia de trafic de organe.

Urmăreşte video pe site-ul El Mundo.

Mai multe