Şoc! Prigoană n-a vrut copiii

12 septembrie 2012 16:18   Actualitate
Ultima actualizare:

Bahmuţeanca e fericită nevoie mare! Prezentă miercuri dimineaţă la Judecătoria Sectorului 3 unde are procesul de încredinţare a minorilor, dar şi cel de divorţ despre care n-a ştiut, Adriana a primit o veste mare din partea instanţei: copiii rămân în grija ei. Vestea tristă e că cel care a fost de acord ca Eduard şi Maximus să stea la mamă a fost chiar tatăl lor, Silviu Prigoană.

Adriana Bahmuţeanu a câştigat prima bătălie împotriva soţului ei, Silviu Prigoană! Miercuri dimineaţă, bruneta s-a prezentat la Judecătoria Sectorului 3, unde Prigoană a depus cererea de divorţ. Neaşteptat, însă, în cererea depusă de el, politicianul a precizat că este de acord ca băieţii lor, Eduard (2 ani) şi Maximus (4 ani), să rămână cu mama, la domiciliul ei din comuna Pantelimon.

Când a auzit, Adrianei i s-a luat o piatră de pe inimă, având în vedere că de mai bine de zece zile n-are linişte şi nu poate închide un ochi noaptea de teamă că Prigoană vrea să-i ia copiii. „Prigoană nu s-a prezentat la proces, a venit doar avocatul lui. Copiii rămân la mine, sunt lumina ochilor mei. Prigoană nu m-a sunat deloc, nici de copii nu s-a interesat. Ne judecăm la procesul de divorţ, pe 21 noiembrie. Îmi pare rău că s-a ajuns aici, mi-ar fi plăcut să putem discuta ca doi oameni normali. Eu nu m-am măritat ca să divorţez, dar dacă el vrea asta...", a declarat prezentatoarea Antena 2, pentru Click!

Surprinzător, însă, bruneta a fost înştiinţată că soţul ei ar fi cerut ca cei doi băieţi să fie încredinţaţi mamei. „În cererea de divorţ a domnului Prigoană, acesta cere stabilirea copiilor la domiciliul din comuna Pantelimon. Aşadar, băieţii vor rămâne la Adriana, iar el va plăti o pensie alimentară şi îşi va vedea copiii conform programului de vizită stabilit de instanţă. Următoarea înfăţişare, în procesul de divorţ intentat de Silviu Prigoană, este stabilită pe 21 noiembrie", ne-a declarat avocatul brunetei, Cristian Gheorghiţă.

Adriana a plecat în urmă cu mai bine de o lună din căminul conjugal şi i-a luat şi pe cei doi copii cu ea, după ce s-a certat rău de tot cu Silviu. Locuieşte acum în comuna Pantelimon, cu mama ei şi cu băieţii Eduard şi Maximus.

«Ne propusesem să facem şi o fetiţă»

Adriana şi Silviu şi-au dorit foarte mult să mai aibă şi o fetiţă, după cum ne-a mărturisit chiar vedeta tv. În urmă cu aproximativ trei ani, înainte de a-l avea pe micuţul Eduard, bruneta a rămas gravidă, însă a pierdut sarcina.

După ce l-a născut pe Eduard (2 ani), cei doi stabiliseră să mai facă un copil. Mai mult, Adriana a făcut consultaţii la o clinică din Capitală în vederea unei operaţii de fibrom, pentru a putea rămâne însărcinată din nou. „Noi chiar ne propusesem să mai facem o fetiţă. Chiar mi-am făcut programare la o clinică, să-mi fac operaţia de fibrom, dar probabil Prigoană nu mai vrea o fetiţă cu mine, ci vrea una de 18 ani, să se recăsătorească", ne-a mai declarat, ieri, Bahmu.

Mai multe