Şocant: A făcut 15 avorturi în 17 ani!

14 octombrie 2009 20:01   Actualitate
Ultima actualizare:

Irene Vilar, un agent literar (un intermediar între scriitori şi edituri, asemănător unui broker) din Statele Unite, a recunoscut că a suferit, pe parcursul a 17 ani, nu mai puţin de 15 întreruperi de sarcină. Vilar şi-a motivat gestul ca fiind un act de revoltă împotriva soţului ei, o persoană dominatoare, care nu îşi dorea copii.

În cartea ei, intitulată "Impossible Motherhood: Testimony of an Abortion Addict" ("Maternitatea imposibilă: Mărturisirile unei dependente de avorturi"), Vilar povesteşte cum a ajuns în această situaţie. Neobişnuit de talentată în copilărie, scriitoarea a fost admisă la o universitate din New York pe când avea doar 15 ani. Un an mai târziu, s-a îndrăgostit şi s-a căsătorit cu un profesor de literatură latino-americană în vârstă de 50 de ani, pe nume Pedro Cuperman, în prezent membru al corpului profesoral al Syracuse University din New York. Însă Cuperman nu îşi dorea copii, deoarece, susţinea el, aceştia ar ucide dorinţa sexuală în cadrul unui cuplu.

Drept răspuns, Vilar relatează cum a încercat să se răzbune "uitând" să-şi ia pilula contraceptivă. Pentru a nu fi părăsită de soţ, mai susţine ea, a avut apoi numeroase întreruperi de sarcină - însă nu menţionează dacă fostul ei soţ era la curent. "Încetul cu încetul, treceam de la o extremă la alta, dar exista un moment precis când mă simţeam ca drogată. Îmi venea ciclul şi eram tristă, apoi descopeream că sunt însărcinată şi mă simţeam înspăimântată, dar şi în culmea fericirii. Desigur, asta nu înseamnă că voiam să fac asta întruna. Şi drogaţii vor să se oprească, de fiecare dată."

În prezent, Irene Vilar locuieşte împreună cu cel de-al doilea soţ (s-a recăsătorit în 2003) şi două fiice, în vârstă de cinci şi, respectiv, trei ani, precum şi de alţi doi copii de vârsta adolescenţei din prima căsătorie a actualului soţ.

Mai multe