Şocant! A murit după ce a donat de patru ori într-o săptămână spermă
Un student la medicină din China a murit în urma unui infarct într-o clinică de fertilizare, unde se afla ca donator de spermă pentru a patra oară în decursul unei săptămâni.
Zheng Gang, în vârstă de 23 de ani, a suferit un atac de cord în timp ce răsfoia o revistă cu caracter pornografic în clinica de fertilizare a Universităţii Wuhan, din China, informează Dailymail.co.uk.
Tânărul intenţiona să doneze spermă pentru a patra oară în săptămâna respectivă şi a fost găsit fără suflare de personalul medical al clinicii într-una din încăperile destinate donatorilor de spermă. Medicii au încercat fără succes să-l resusciteze, iar în urma autopsiei s-a stabilit că tânărul medicinist suferise un infarct.
Familia a dat în judecată clinica, întrucât medicii nu i-au spus tânărului la ce riscuri se expune.
Potrivit publicației, tragicul eveniment s-a petrecut în ianuarie 2012, instanța decizând de abia acum ce despăgubiri primește familia victimei. Rudele au solicitat daune în valoare de aproximativ 600.000 de euro, însă instanţa a decis că tânărul avea o vârstă suficient de mare pentru a lua decizii cu privire la viaţa lui şi nu le-a dat câştig de cauză.