Şocant! Traficanţi decapitaţi şi expuşi în mijlocul unei străzi din Mexic

21 martie 2012 8:38   Actualitate
Ultima actualizare:

Zece traficanţi de droguri au fost decapitaţi, iar capetele lor au fost aliniate pe o stradă din oraşul mexican Teloloapan.

Deşi răfuielile de acest gen dintre cartelurile de droguri nu mai sunt o noutate pentru autorităţile din Mexic, acest episod este de departe unul dintre cele mai sângeroase petrecute până acum.

Cei 10 traficanţi decapitaţi, şapte bărbaţi şi trei femei, au fost descoperiţi cu doar câteva zile înainte de vizita Papei Benedict la XVI-lea, scrie Daily Mail.

Crimele au avut loc în oraşul Teloloapan, decapitaţii au fost găsiţi în faţa unui abator, aflat la o distanţă de 250 de kilometri de capitala Ciudad de Mexico.

Deocamdată, persoanele ucise nu au fost identificate, dar se bănuieşte că făceau parte din cartelul Los Caballeros Templarios, o organizaţie care propusese în urmă cu câteva zile rivalilor din cartierul La Familia un armistiţiu pe perioada vizitei pe care Papa Benedict al XVI-lea o va efectua la sfârşitul săptămânii în Mexic.

«Ceea ce li s-a întâmplat celor 10 traficanţi îi aşteaptă pe toţi care vor avea legături cu organizaţia din cartierul La Familia. Aceştia sunt nişte oameni fără scrupule, care nu merită să trăiască printre oameni», au scris pe o pancartă cei care i-au decapitat  pe cei zece traficanţi.

Mai multe