Socoteşte-ţi atent fiecare bănuţ!

17 mai 2010 13:54   Actualitate
Ultima actualizare:

Sunt tot mai dese situaţiile în care banii noştri se termină înainte de sfârşitul lunii. Dacă acest lucru ţi se întâmplă şi ţie, e cazul să-ţi realizezi un buget realist. Iată câteva sfaturi de ajutor, oferite de bugetulfamiliei.ro.

Realizarea unui buget îţi oferă o imagine exactă a veniturilor şi cheltuielilor tale săptămânale sau lunare şi te poate ajuta să-ţi planifici activităţile viitoare.

Calculează-ţi banii săptămânal!

Doar câteva minute pe săptămână - atât îţi ia să-ţi analizezi situaţia financiară! Folosirea unui calculator pentru buget te va ajuta să calculezi veniturile şi cheltuielile dintr-o săptămână sau dintr-o lună.

Încearcă să rămâi pe o singură variantă de calcul a bugetului: fie săptămânal fie lunar. O combinaţie a celor două nu este recomandată.

Adună toate sursele de venit

Enumeră toate sursele de venit: de exemplu, salariul, alocaţiile, dobânzile din depozite bancare, dividendele etc.

Află dacă te încadrezi pentru un anume tip de ajutor financiar din partea statului, cum ar fi:

* Alocaţia de stat pentru copii.

* Alocaţia pentru copiii nou-născuţi.

* Alocaţia complementară.

* Alocaţia de susţinere pentru familia monoparentală.

* Drepturi financiare pentru nevăzători.

* Asistenţă socială a persoanelor vârstnice.

Foloseşte-ţi banii eficient!

Indiferent de unde îţi faci cumpărăturile, din magazine sau de pe internet, urmăreşte promoţiile şi reducerile.

Ar fi însă bine să eviţi să cumperi produse doar pentru că sunt la reducere. S-ar putea ca tu şi familia ta să nu aveţi nevoie de ele acum şi astfel, devin inutile. De cele mai multe ori, produsele reduse au un preţ ascuns, iar termenul de valabilitate nu prezintă o garanţie a calităţii.

Ai mai multe variante în care poţi face acest lucru. Poţi începe prin căutarea şi achiziţionarea unor produse mai avantajoase ca preţ şi calitate.

Compară ofertele

Pentru a avea cel mai bun preţ de pe piaţă pentru carburant, electricitate, internet sau telefon, trebuie să compari în permanenţă preţurile diverşilor furnizori.

Pentru aproape orice produs sau serviciu există mai multe oferte cu preţuri diferite. Însă, ai grijă să nu plăteşti penalităţi atunci când schimbi furnizorul.

Fă economii din transport

Felul în care conduci autoturismul personal sau de serviciu determină consumul de carburant şi, astfel, suma de bani pe care o cheltuieşti lunar în acest scop. Atenţie la calitatea carburantului - şi acesta contribuie la reglarea consumului.

Cheltuielile tale

Cel mai important lucru e să ai o imagine de ansamblu a veniturilor tale. Fii realist! Dacă doreşti să ştii de fapt cât cheltuieşti într-o săptămână, încearcă să ţii un jurnal în care să notezi zilnic pe ce se duc banii.

Mai multe