Şoferul care a omorât-o pe Noemi pe trecerea de pietoni se ascunde de lume FOTO

3 august 2010 5:47   Actualitate
Ultima actualizare:

Poliţia întârzie să facă lumină în cazul controversat al accidentului de duminică, din Floreşti. Studenta Noemi Jancsó, din localitatea Floreşti, a fost acroşată în timp ce traversa strada pe lângă bicicletă. Poliţia spune că traversa ilegal, martorii susţin că pe trecerea de pietoni.

O tânără din Cluj a fost călcată pe trecerea de pietoni. Poliţia spune că a trecut strada neregulamentar

Toader Cernean, în vârstă de 64 de ani, este acuzat de mai mulţi martori şi de rudele victimei că a accidentat-o pe tânăra de 22 de ani pe trecerea de pietoni. Totuşi, în buletinul oficial al Poliţiei, remis presei în data de 26 iulie, la o zi după ce a avut loc accidentul, se precizează că fata a traversat drumul european prin loc nemarcat. „Se fac cercetări pentru stabilirea vinovăţiei. Dosarul a fost trimis la parchet. Şoferul este suspect. Noi nu stabilim vinovăţia, instanţa o face. Cei care se pronunţă o fac subiectiv, iar dacă au fost martori, să vină să dea declaraţie. Indiciile care au fost au dus ca poliţistul care a făcut cercetări să-şi facă o opinie. “, a spus comisarul Sorin Iovu Rus, şeful Biroului Rutier Drumuri Naţionale şi Europene din cadrul SPR Cluj.

Acuzaţii de muşamalizare

Surse judiciare susţin, însă, că cel care se afla la volan, respectiv Toader Cernean, are mai multe cunoştinţe la nivelul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Cluj. „Şoferul ştie lume din inspectorat. E mai complicat decât vă închipuiţi”, a declarat sursa citată. Şi Hajni Jancsó, sora tinerei accidentate mortal, e de părere că poliţiştii încearcă să muşamalizez cazul. „La Poliţie fac tot posibilul ca să îl apere pe cel care a făcut accidentul. Şoferului i-a făcut o probă de sânge şi l-a lăsat acasă. Ceva trebuie să fie în neregulă dacă spun că sora mea a traversat neregulamentar“, a precizat Hajni.

În cele din urmă, însă, după o vizită la Poliţie cu mai mulţi martori, tatăl victimei, Miklos Jancsó, este de părere că poliţiştii şi-au dat seama că a fost comisă o eroare şi are încredere că rezultatul anchetei va fi unul care va scoate la iveală adevărul.

Potrivit martorilor, accidentul a avut loc în zona Unităţii Militare (UM) din Floreşti. Duminică, 25 iulie, în jurul orei 9.00, Noemi s-a angajat în traversarea străzii regulamentar pe trecerea de pietoni marcată corespunzător, urmând să ajungă pe sensul de mers Floreşti – Cluj-Napoca. Aceeaşi martori spun că mai multe maşini au oprit pentru a-i acorda prioritate, însă când Noemi mai avea câţiva metri până să traverseze strada în întregime, a fost lovită frontal de un autoturism care a purtat-o pe capotă în jur de 25 de metri.

Tânăra în vârstă de 22 de ani a fost rănită grav, iar peste două zile a decedat la spital

„Ea traversa pe lângă bicicletă pe trecere. Erau mai mulţi oameni care pot confirma acest lucru. Când aproape a trecut strada, a fost lovită de o maşină care venea de pe banda de urgenţă“, a declarat Alexandra Cărăuşu, care se afla cu studenta în momentul producerii accidentului.

Poliţiştii nu s-au putut pronunţa nici asupra faptului că Cernean conducea pe banda de urgenţă, lucru interzis de Codul Rutier. Martorii care au oprit la trecere când Noemi încerca să treacă susţin că maşina lui Toader Cernean venise din spate, pe banda de urgenţă, cu viteză.

Şoferul, baricadat într-o mansardă

Toader Cernean, în vârstă de 64 de ani, locuieşte într-o mansardă de pe strada Horea din Cluj-Napoca. Bărbatul nu a dorit să stea de vorbă cu reporterii „Adevărul de Seară”. „Nu vorbesc nimic până nu vine avocatul meu”, a fost singura declaraţie a acestuia.

Vecinii ne-au povestit că acesta locuieşte la adresa respectivă de aproximativ patru ani, este văduv şi are doi băieţi. Bărbatul s-a pensionat în urmă cu peste un an şi jumătate, după ce a lucrat ca instalator în cadrul companiei E.ON Gaz Distribuţie până în vara anului 2008, fapt confirmat de biroul de relaţii publice al societăţii.

Mai multe