Soprana Roxana Briban, înmormântată în aplauzele a câtorva zeci de persoane

23 noiembrie 2010 11:13   Actualitate
Ultima actualizare:

Înhumarea a avut loc astăzi în jurul orei 12:00, la cimitirul Herăstrău din Bucureşti. Artista a fost condusă pe ultimul drum de câteva zeci de oameni şi în acorduri de muzică de operă.

Sicriul cu trupul neînsufleţit al artistei a fost scos marţi, în jurul orei 11.00, în aplauzele celor prezenţi, din capela unde a fost depus şi dus cu alai până la intrarea în cimitir, notează Mediafax.

La funeralii au venit foşti colegi, printre care şi Felicia Filip. (Foto: Dorin Constanda)

Printre cei care au însoţit-o pe ultimul drum s-au numărat soţul şi socrul artistei. Printre cei prezenţi la înmormântare s-a aflat soprana Felicia Filip.

Un preot a oficiat slujba îngăduită de biserică pentru "mângâierea familiei" în cazul decesului prin sinucidere.

„A adăugat o verigă la lanţul marilor cântăreţi de operă. Am ascultat-o cu multă dragoste şi n-o s-o uit niciodată", a spus, după slujbă, cântăreţul de operă Ovidiu Naghiu.

Vezi în Mediacenter o galerie foto

Astăzi, oamenii au adus flori şi lumânări la capela cimitirului Herăstrău, din care răsuna o înregistrare cu muzică de operă.

Au fost aduse coroane din partea Operei Naţionale Bucureşti, din partea soliştilor operei, a Sindicatului Operei, a Conducerii Radio România şi a Corului de Copii Radio. Soţul sopranei a stat la căpătâiul ei, în capelă.

Soprana Roxana Briban s-a sinucis! Şi-a tăiat venele - VIDEO

Criminalist despre sinuciderea sopranei: „A fost influenţată de modelul Mădălinei Manole“

Rochia pentru înmormântarea sopranei, dusă la morgă

«Soprana era hotărâtă să se sinucidă!» Citeşte explicaţia unui specialist!

-----------

Soprana Roxana Briban şi-a anunţat moartea pe Facebook!

A murit cu 3 pungi pe cap şi venele tăiate - VIDEO

Iată locul în care soprana Roxana Briban şi-a găsit sfârşitul - FOTO

Sicriul cu trupul sopranei Roxana Briban, transportat la capela bisericii Herăstrău

Mai multe