Sorin Oprescu, audiat de DNA în dosarul lui Dan Diaconescu

24 iunie 2010 14:31   Actualitate
Ultima actualizare:

Primarul Capitalei a declarat, la intrarea în sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie că este audiat ca martor în cazul în care Dan Diaconescu şi prezentatorul TV, Doru Pârv sunt cercetaţi pentru şantajarea primarului localităţii arădene Zărand, Ioan Moţ."Dan e un om şi un prieten ok.  Am devenit prieteni după ce am văzut şi cum arată pe dinăuntru", a explicat Oprescu, la finalul audierilor. El a mai spus că nu a fost şantajat niciodată nici de presă, nici de altcineva.

Procurorii au atras atenţia că într-o discuţie telefonică, Dan Diaconescu era întrebat de interlocutor dacă "a vorbit cu primarul" şi l-au chestionat pe edilul Capitalei referitor la o posibilă legătură cu acest caz.

"Ei bine, uite că nu sunt eu primarul", a replicat Sorin Oprescu, precizând că în mod categoric nu despre el este vorba în acea interceptare. Totodată, Oprescu a declarat că nu îl cunoaşte pe primarul comunei arădene Zărand, care ar fi fost şantajat de Dan Diaconescu şi Dorel Pârv, transmite Mediafax.

Primarul Bucureştiului a adăugat că, în opinia lui, Dan Diaconescu ar putea fi eliberat curând şi că, tocmai din acest motiv, nu este nevoie să îl viziteze pe Diaconescu în arestul Poliţiei.

Mai multe