Sorin Oprescu vrea un nou mandat la Primăria Capitalei
Primarul general, Sorin Oprescu, a declarat ieri, la postul Realitatea TV, că intenţionează să intre din nou în lupta pentru fotoliul de la Primăria Capitalei, în cazul în care, până la sfârşitul anului 2011, va reuşi să realizeze cele mai multe dintre promisiunile făcute în campania electorală.
Printre proiectele care le-a anunţat înainte să ocupe fotoliul de primar se numără mult discutata "şosea suspendată", sau circulară, cum a numit-o edilul şi pasajul subteran de la Piaţa Presei Libere. Deşi nu a început nici unul dintre aceste proiecte, edilul continuă să creadă în ideile sale.
Sorin Oprescu a afirmat că, în cazul în care va lua decizia să candideze iar, nu va renunţa la statutul de independent, chiar dacă liderii Partidului Social Democrat (PSD) i-au dat de înţeles că este oricând loc pentru el în partid. “Iubesc statutul meu de independent, vreau să arăt că se poate”, a declarat primarul la postul de televiziune. Oprescu a dezvăluit că, acum patru luni, ar fi avut o discuţie actualul preşedinte al PSD, Victor Ponta, în urma căreia liderul social democrat a afirmat: “Dacă veţi dori veodată să vă întoarceţi, noi vă stăm la dispoziţie”.