Sorin Ovidiu Vîntu, internat la Spitalul de Urgenţă Floreasca

10 ianuarie 2011 16:18   Actualitate
Ultima actualizare:

Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu a fost internat, astăzi, în jurul orei 15.30, la Secţia Cardiologie a Spitalului Floreasca din Bucureşti.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Floreasca, Bogdan Opriţa, citat de Mediafax, omul de afaceri a venit la spital la ora 13.30, şi a spus că nu ar vrea să rămână internat decât dacă analizele indică necesitatea acestui gest.

Avocatul lui Sorin Ovidiu Vîntu a declarat că absenţa de la proces a clientului său se justifică prin faptul că acesta s-a prezentat la spital , unde a fost oprit pentru alte investigaţii.

Judecătorul Camelia Bogdan a precizat că motivul lipsei sale trebuie susţinut cu acte justificative emise de Spitalul Floreasca. Magistratul a spus că va telefona la Spitalul Floreasca pentru a verifica internarea lui Vîntu.

Vîntu a fost eliberat în 16 septembrie, după o săptămână de detenţie. El a fost arestat, în noaptea de 9 septembrie, împreună cu şoferul său, Alexandru Stoian, şi cu omul de afaceri moldovean Octavian Ţurcan.

Tribunalul Bucureşti a emis atunci mandate, pentru 29 de zile, sub acuzaţiile de favorizarea infractorului, respectiv de complicitate la această infracţiune.

Sorin Ovidiu Vîntu a mai fost internat în spital, la începutul lunii decembrie, când i s-a făcut rău la Tribunalul Bucureşti. El se afla acolo pentru un nou termen în procesul în care este judecat.

Mai multe