Sorin Roşca Stănescu, dat în judecată de Mircea Băsescu

2 septembrie 2009 18:21   Actualitate
Ultima actualizare:

Mircea Băsescu, fratele preşedintelui, a transmis astăzi, print-un comunicat, că îl va da în judecată pe Sorin Roşca Stănescu pentru publicare unor materiale de presă "minicinoase". "Eu aştept chiar să o facă", a spus, în replică, jurnalistul.

Roşca Stănescu a promis că nu va tergiversa acest proces şi, ca dovadă, s-a oferit să-i dea el însuşi adresa prin intermediul avocatului, adresa pentru a putea fi demarată procedura juridică.

"Aştept să fiu dat în judecată şi de fratele domniei sale, Traian Băsescu, pe care îl acuz de lucruri mult mai grave", a mai spus Sorin Roşca Stănescu.

În comunicatul transmis astăzi, Mircea Băsescu neagă că ar fost implicat în vreun fel de activitate teroristă şi că ar fi făcut trafic de influenţă pe lângă preşedinte . Fratele preşedintelui spune că îşi iubeste familia şi roagă mass-media să nu mai facă nicio conexiune între afacerile lui şi Traian Băsescu.

"Vreau să aduc la cunoştinţa opiniei publice, prin intermediul mass-media că nu am fost implicat în niciun fel de afacere teroristă, nu am participat la operaţiuni ultrasecrete de trafic internaţional cu explozibil, nu am săvârşit nicio faptă de crimă organizată, trafic de arme şi substanţe explozive, nu am sprijinit şi nu am finanţat acte de terorism internaţional, nu am făcut parte din niciun grup criminal organizat, nu am participat la nici o operaţiune de încărcare sau descărcare de explozivi şi muniţii din niciun vapor, nu am fost si nu sunt implicat în afaceri cu armament", susţine Mircea Băsescu, în comunicatul de presă.

"Sunt fratele Preşedintelui României, îl iubesc, pe el şi familia sa, îi respect deciziile, precum şi funcţia pe care o ocupă. De aceea, nu aş face nimic, dar absolut nimic de natură a-i cauza vreun prejudiciu de imagine, aşa cum susţine Sorin Roşca Stănescu, cu atât mai mult să îl implic într-o afacere", mai precizează Mircea Băsescu.

Mircea Băsescu susţine că respectă activitatea jurnaliştilor care realizează ştiri de primă pagină în urma unei documetări profesioniste, având la bază fapte reale, însă în ultima perioadă el şi familia sa resimt "povara" numelui Băsescu, asociat de presă cu faptele ilicite "fără a avea nici o dovadă, ci doar pe baza unor speculaţii abjecte".

"Mai mult decât atât, aceste afirmaţii mincinoase mi-au cauzat nu numai un grav prejudiciu moral, dar şi unul material, ca urmare a suspiciunilor induse partenerilor mei de afaceri. De aceea, voi solicita instanţei de judecată obligarea lui Sorin Roşca Stănescu la repararea acestor prejudicii", subliniază Mircea Băsescu.

Acesta este cel de-al doilea comunicat pe care fratele preşedintelui, Mircea Băsescu, îl dă publicităţii şi în care neagă acuzaţiile legate de implicarea sa în comerţul cu explozibili.

Reamintim că, Sorin Roşca Stănescu a scris, pe blogul personal, că fratele preşedintelui României ar fi participat la o operaţiune ultrasecretă de trafic internaţional cu mari cantităţi de explozibil. Jurnalistul a declarat că îşi asumă întreaga răspundere civilă şi penală pentru dezvăluirile legate de acest caz.

Mai multe