Şpagă de 500.000 de euro pentru un blat al Timişoarei!

8 octombrie 2009 17:25   Actualitate
Ultima actualizare:

'Chirurgul' a confirmat informaţia şi dă detalii despre modul în care a refuzat suma de 500.000 de euro aferentă trucării meciului.

"A venit cineva la mine înaintea meciului cu Dinamo Zagreb, am rezolvat imediat situaţia cu domnul Iancu. Totul s-a petrecut cu o săptămînă înainte de meci, nu am nici o dovadă şi nu vreau să mai şi plătesc pentru asta. Cum să accept banii? Ar fi însemnat să îmi bat joc de colegi", a spus Alexa la Fanatik Show.

Marian Iancu a declarat că ştie de faptul că lui Alexa i s-au propus bani pentru a nu juca corect.

"Este un subiect delicat, pe care îl cunoaştem, dar nu îl putem dezvolta. Ne-am luat toate măsurile deoarece tupeul este maxim la el acasă. Lumea este disperata si de aici este acest tupeu negativ, care poate sa degenereze in orice. Orice jucator al lui Poli Timişoara ar fi refuzat cei 500.000 de euro! Dan Alexa şi toti cei din cadrul clubului sunt oameni de onoare!", a spus Marian Iancu la Fanatik show.

"Meciul cu Zagreb  nu mi s-a părut dubios, am pierdut pentru că nu am putut mai mult", a mai spus Iancu.

 "A fost o problemă internă pe care Dan Alexa ne-a adus-o la cunostinţă şi am tratat-o ca atare. Este trist ce se întâmplă în fotbalul românesc şi toată aceasta mafie a pariurilor. Dan Alexa este un jucator emblematic al Timisoarei, este căpitanul echipei şi aşa trebuie să procedeze toţi jucătorii din România. Am rămas blocaţi când Alexa ne-a spus de acest lucru.", a completat Chivorchian la fanatik.

Mai multe