Spionaj la Barcelona

25 septembrie 2009 22:35   Actualitate
Ultima actualizare:

Clubul catalan neagă, prin vocea directorului general, Joan Oliver, precizând că este vorba de fapt de "un audit legat de protecţia acestora".

Oficialul grupării a subliniat că s-a cerut un audit intern la agenţia catalană de investigaţii Metodo 3, întrucât unul dintre vicepreşedinţi, Joan Franquesca, avea impresia că este urmărit.

Acest audit, efectuat la începutul lunii aprilie, constă în verificarea informaţiilor publice privitoare la conducătorii respectivi şi nu implică filaje sau ascultări telefonice.

"Totul s-a făcut cu discreţie, pentru a nu se pierde eficienţa. La începutul lunii aprilie, acest audit de securitate a fost realizat, iar concluziile sunt în posesia celor patru vicepreşedinţi", a afirmat Oliver, în apărarea clubului.

Mai multe