«Spitalul săracilor» va fi deschis în februarie
Mai mult de un deceniu! Atât au durat lucrările de reabilitare la cea mai veche instituţie medicală din Bucureşti. Acum, Spitalul Colţea e aproape refăcut, are nouă fântâni arteziene, un parc şi multă piatră cubică. În februarie va fi gata. Click! vă prezintă stadiul construcţiilor.
„Hai, hai, nu stă nimeni, la treabă!", ţipă ca din gură de şarpe constructorul Nicolae Ghiţă la un tânăr cu lopata în mână. Numai aşa îi poate struni pe cei aproape 300 de muncitori care robotesc în şantierul din centrul Capitalei.
Vrea să se ţină de promisiune şi să termine totul până, cel târziu, în luna martie anul viitor. Cel mai vechi spital din Bucureşti (1704) funcţionează deja în aripa nouă.
Bolnavii internaţi aici se pot recrea în parcul din spatele unităţii sanitare
„Clădirea e gata în proporţie de 90%. Acum mai avem de lucru la aripa istorică. Faţada sper să o putem termina în două luni, iar restul până la sfârşitul lunii februarie 2011", ne mărturiseşte Nicolae Ghiţă, asociat al firmei care restaurează spitalul.
Unitatea a fost construită la iniţiativa spătarului Mihai Cantacuzino şi era destinată săracilor. În curtea din faţă se munceşte de zor la cele nouă fântâni arteziene, la montarea pavajului de piatră cubică şi la gardul de metal.
Vezi mai multe fotografii în Media Center!
Etajul administrativ, sala de consiliu şi grupurile sanitare deja au fost refăcute. În 1999, prin Hotărâre de Guvern au fost alocaţi 90 de milioane de dolari pentru modernizarea Spitalului şi a Bisericii Colţea.
Acum, unitatea beneficiază de o sală modernă de conferinţe
În aripa nouă funcţionează departamentul de Urgenţe