«Şpriţarul» Ionuţ Bâlbă de la Poli, 9 luni de puşcărie

28 ianuarie 2010 6:40   Actualitate
Ultima actualizare:

Atacantul Ionuţ Bâlbă, de la formaţia Poli Iaşi, a fost condamnat miercuri la o pedeapsă de nouă luni de închisoare cu suspendare, pentru conducerea autoturismului propriu sub influenţa băuturilor alcoolice.

Fotbalistul ieşean a fost prins beat la volan în noaptea de 8 spre 9 octombrie 2008. Vedeta Politehnicii Iaşi a refuzat atunci să sufle în fiolă, aşa că a fost condus la Spitalul de Urgenţe pentru a i se preleva probe de sânge. Rezultatul a fost o alcoolemie de 1,1 la mie.

Bâlbă a fost surprins de mai multe ori de Poliţia Rutieră din Iaşi conducând propriul autoturism (pe care l-a poleit parţial la un moment cu... aur), sub influenţa băuturilor alcoolice sau chiar cu carnetul suspendat. La un moment dat a şi izbit autoturismul într-un stâlp, după care a fugit de la locul accidentului, nerecunoscând că s-ar fi aflat el la volan.

Bâlbă joacă de 8 ani la formaţia din Dealul Copoului şi are unul dintre cele mai mari contracte din lotul echipei lui Petre Grigoraş. Ionuţ Bâlbă va pleca joi în Antalya, cu Poli Iaşi, pentru un al doilea cantonament de pregătire la acest început de an.

Vedeta echipei din Dealul Copoului a început fotbalul în oraşul său natal, la formaţia CFR Paşcani. În vara anului 2002, Bâlbă a fost adus de la FC Botoşani la Politehnica Iaşi, echipă ce tocmai promovase în liga a doua.

Bâlbă ratează promovarea cu Politehnica Iaşi în Divizia A în sezonul 2002-2003, dar în sezonul următor pune umărul serios la promovarea echipei ieşene prin cele 12 goluri marcate. Pe 30 iulie 2004 Bâlbă debutează cu gol pe prima scenă fotbalistică într-un meci Politehnica Iaşi - Rapid Bucureşti, meci pierdut de formaţia moldavă cu scorul de 1-2.

În primul sezon în Liga I, atacantul Ionuţ Bâlbă nu reuşeşte decât 3 goluri, însă în următoarele trei sezoane a fost golgheterul echipei, el marcând 9 goluri în sezonul 2005 - 2006 şi câte 8 în sezoanele 2006 - 2007 şi 2007 - 2008.

Urmează un recul şi în ediţia 2008-2009 Bâlbă marchează doar 3 goluri, iar în turul de campionat 2009-2010 are o evoluţie destul de palidă, cu un singur gol înscris.

Mai multe