«Stai liniştit, tată, sunt pe mâini bune!»

12 ianuarie 2011 18:57   Actualitate
Ultima actualizare:

Teo Trandafir a ajuns, marţi noapte, după un drum cu multe peripeţii, la Clinica AKH din Viena. Specialiştii de aici au început un lung şi minuţios şir de investigaţii medicale. Ei au precizat că Teo e stabilă şi comunică cu personalul medical. La rândul său, tatăl deputatei ne-a declarat că fiica sa i-a spus să stea liniştit, că e pe mâini bune.

La ora două noaptea, a ajuns Teo Trandafir la spitalul austriac. Ea a fost preluată de o ambulanţă de pe aeroportul din Linz, unde avionul a fost nevoit să aterizeze, din cauza ceţii.

Fosta realizatoare tv a fost cazată imediat într-o rezervă şi a fost lăsată să se odihnească, sub atenta monitorizare a personalului medical. Ieri dimineaţă, specialiştii au început investigaţiile medicale pentru a vedea dacă Teo suferă, într-adevăr, de pancreatită acută, aşa cum au stabilit medicii de la Spitalul Elias.

Specialiştii austrieci au precizat, ieri, că deputata este stabilă, nu este conectată la aparate şi comunică cu personalul din clinică.

"Motivul internării în spital l-a constituit o inflamaţie acută a pancreasului. Starea ei de sănătate este cauzată de un factor benign, cel mai probabil de apariţia unor pietre la vezica biliară, eliberate pe tractul biliar", au mai precizat medicii vienezi.

La rândul său, tatăl fostei realizatoare tv ne-a declarat că, înainte de plecarea spre Viena, şi-a întrebat fiica dacă nu vrea să o însoţească. "Mi-a spus: «Nu, tată, stai liniştit, că sunt pe mâini bune!» Şi sunt sigur că aşa este. Acolo sunt medici de excepţie, care au la dispoziţie aparatură de ultimă generaţie. Sunt convins că se va întoarce sănătoasă acasă. Probabil va sta vreo două săptămâni", ne-a mai spus dr. Uţă.

Ieri, el nu mai reuşise să vorbească cu Teo. "Toată ziua a fost în investigaţii medicale, însă cei care sunt cu ea acolo ne-au spus că e stabilă şi e puţin stresată şi obosită după drumul pe care l-a făcut de la Bucureşti la Viena", a încheiat dr. Uţă.

Adrian Sârbu i-a plătit drumul până la Viena şi spitalizarea

Boss-ul Pro TV, Adrian Sârbu, s-a ocupat de plecarea lui Teo la Clinica AKH. Tot el i-a pus la dispoziţie lui Teo un avion particular care a transportat-o la Viena, la bord aflându-se şi un echipaj SMURD.

Şi spitalizarea la clinica austriacă va fi suportată din buzunarul lui Sârbu. Trebuie spus că spitalul AKH este al treilea, ca mărime, din lume. Costul spitalizării este de 1.000 de euro pe zi. În plus, trebuie plătite analizele, operaţia şi tratamentul.

O operaţie poate ajunge la câteva zeci de mii de euro. De asemenea, transportul pacientului cu avionul-ambulanţă al spitalului costă 10.000 de euro.

Citeşte şi:

Adrian Sârbu: «Am suficiente motive să o ajut pe Teo»

Ceaţa i-a întârziat plecarea lui Teo către Viena

Ion Uţă: «Teo a slăbit prea mult şi şi-a îmbolnăvit pancreasul»

Teo, transportată cu avionul la spitalul în care a fost operat Băsescu

«O ciupercă japoneză o poate vindeca pe Teo»

Mai multe