Steaua joacă pe 5.000 €

1 decembrie 2010 18:05   Actualitate
Ultima actualizare:

Scaunul lui Marius Lăcătuş se clatină, jucătorii sunt atacaţi constant de Gigi Becali, iar rezultatele oscilează de la o etapă la alta. Furia patronului din Ghencea a atins cote maxime în ultimul timp.

Astfel, deşi i-a promis managerului Mihai Stoica faptul că le va achita fotbaliştilor salariile restante după meciul cu CFR Cluj, Becali s-a răzgândit în urma rezultatului de egalitate înregistrat contra „feroviarilor".

„E inadmisibil aşa ceva. Salariile jucătorilor o să le dau la Oţelul Galaţi, fotbaliştii lor merită mai mult decât ai noştri. Ai mei ar trebui să ia cât iau cei de la Gaz Metan, 2.000 de euro pe lună. Nu-i înţeleg, parcă nu mai există bărbăţie, zici că dorm pe teren", a tunat latifundiarul.

Steliştii nu şi-au mai luat banii din contracte de mai bine de două luni, iar acum, odată cu apropierea sărbătorilor de iarnă, speră să „dreagă busuiocul" pentru a putea petrece cu conturile alimentate.

Asta mai ales că şi primele pentru victoriile din campionat cu Sportul şi Târgu Mureş au rămas doar la stadiul de promisiuni.

„Chiar dacă au fost probleme în ultimul timp, jucătorii pot avea o iarnă liniştită. Depinde doar de ei. Locul din campionat se poate uita dacă ei vor învinge pe Liverpool, iar eu îi asigur că vor primi un bonus consistent în cazul în care se califică mai departe. Am discutat cu Gigi Becali şi prima pentru primăvara europeană e cifrată undeva la 5.000 de euro. Dar să nu punem căruţa înaintea cailor. Întâi să reuşim să trecem de grupe, apoi vor veni şi banii", a promis preşedintele Stelei, Helmuth Duckadam.

Citeşte şi:

Iordănescu: "Rezervele lui Liverpool sunt extrem de valoroase. Nu va fi uşor!"

Liverpool a ajuns în România! "Cormoranii" au fost duşi direct la hotel

Joe Cole revine cu Steaua

Ienei: "Steaua nu merită să joace în primăvara europeană"

Steliştii îşi joacă viitorul cu Liverpool

Szekely: "Jucăm la victorie cu Liverpool!"

Torres nu joacă împotriva Stelei!

«Calificarea şterge tot!»

Antrenorul echipei din Ghencea, Marius Lăcătuş, speră ca Steaua să profite în această seară de faptul că Liverpool nu a adus la Bucureşti cel mai bun lot de care dispune.

"Lipsa unora dintre jucătorii lui Liverpool ar putea conta în acest meci, dar nu cred neapărat că noi trebuie să ne gândim că Liverpool nu va avea înlocuitori de valoare. Calificarea în primăvara europeană ar reprezenta o performanţă foarte bună, în urma rezultatelor mai puţin satisfăcătoare din ultima perioadă. Dacă vom reuşi să ne calificăm poate că evoluţia noastră mai slabă ar putea fi uitată", a spus Lăcătuş.

Joe Cole, revenire după o lună. Mijlocaşul a fost inclus în lotul formaţiei Liver­­pool, deşi englezul nu a mai jucat din 31 octombrie, când s-a accidentat la meciul cu Bolton.

În schimb, vedetele Fernando Torres, Steven Gerrard, Jamie Carragher, Dirk Kuyt, Raul Meireles, Glen Johnson şi Paul Konchesky nu fac parte din lot. Altfel, Martin Skrtel va juca partida cu numărul 100 pentru Liverpool, dacă va fi folosit.

 Doar 800 de britanici în Ghencea. Deşi roş-albaştrii le-au trimis în Anglia omologilor de la Liverpool 2.054 de bilete, oficialii din Ghencea se aşteaptă ca la Bucureşti să vină între 500 şi 800 de susţinători de-ai englezilor.

„S-au vândut 1.125 de bilete, însă mulţi englezi le-au achiziţionat doar datorită unor angajamente de fidelitate dintre clubul Liverpool şi fani. Pentru că şi-au cumpărat bilet şi la meciul cu Steaua, suporterii au prioritate la achiziţionarea unui tichet la un meci din fazele superioare ale competiţiei, la un preţ promoţional", a explicat un oficial stelist.

 Măsuri sporite de securitate. 350 de stewarzi ai firmei Shelter Security şi 700 de jandarmi vor asigura paza la meciul din această seară.

 Fanii n-au voie cu umbrele. La ora meciului se anunţă ploaie, iar temperatura nu va depăşi 0 grade, dar, atenţie, spectatorii nu sunt lăsaţi să intre cu umbrele pe stadion!

Gardoş, la meciul vieţii. Fundaşul stelist a afirmat că, în mod sigur, partida cu Liverpool este cea mai importantă din cariera sa.

„Ne aşteaptă un duel foarte dificil, împotriva unui adversar titrat. Calificarea în primăvara europeană ar reprezenta o performanţă extraordinară atât pentru suporteri cât şi pentru echipă. M-aş bucura să fie cât mai mulţi suporteri la această partidă pentru că la astfel de meciuri Steaua a jucat foarte bine. Ne dorim ca măcar o dată în acest sezon să avem stadionul plin", a declarat Gardoş.

Mai multe