Steaua l-a luat pe «wrestlerul» Geraldo

5 iulie 2010 15:46   Actualitate
Ultima actualizare:

Citeşte şi:

Steaua a plecat în al doilea cantonament! Geraldo, Andrei Ionescu şi Rusu sunt noutăţile lui Piţurcă!

Bogdan Mara: "Geraldo Alves va fi util Stelei! Vine de la o echipă puternică!"

Acesta a venit gratis, fiind liber de contract după despărţirea de AEK Atena. Alves (30 de ani) a trecut ieri pe la stadion şi apoi a plecat cu echipa în cel de-al doilea stagiu de pregătire din Austria.

El a primit o primă consistentă de instalare şi va încasa circa 200.000 de euro pentru fiecare dintre cei doi ani de contract. Geraldo a fost nevoit să stea întreaga sa carieră de până acum în umbra fratelui său mai mic, Bruno, care evoluează la FC Porto.

În fapt, chiar internaţionalul portughez este cel care i-a facilitat trecerea în campionatul Greciei, după ce şi el evoluase, sub formă de împrumut, la AEK Atena.

Geraldo ocupă două posturi deficitare la Steaua, cele de fundaş central şi apărător de bandă stângă.

„E foarte dur, dar corect. E ca o stâncă şi nu se complică.Aici, a fost asemănat de multe ori cu un wrestler. Respinge mingea oriunde, nu o să-l vedeţi pasând riscant sau ieşind cu mingea la picior.A moştenit filosofia asta de la tatăl său, brazilianul Washington, care a jucat şi el timp de zece ani la Varzim, iar acum este impresarul lui. E o variantă bună pentru Steaua, însă la Atena n-a jucat mereu", ne-au povestit ziariştii eleni.

"Steaua a făcut o afacere foarte bună cu Alves", a spus şi Bogdan Mara, fotbalistul lui Iraklis Salonic.

Ce nu ştiţi despre....Geraldo Alves

E destul de liniştit în viaţa privată.O singură dată a fost prins beat intr-un club, în aprilie, anul trecut, cu o zi înainte de un meci.De atunci s-a lecuit.

Deşi intrările sale sunt la limita regulamentului, de obicei urmăreşte mingea şi încasează puţine cartonaşe galbene sau roşii.

1,3 milioane de euro a plătit AEK Atena lui Pacos Ferreira în 2007 pentru a-l cumpăra.

Vara trecută Geraldo a fost integralist în «dubla» Fc Vaslui- Aek(2-1,0-3). «Ştiu că am dat nişte lupte teribile cu el, şi-a amintit Mike Temwanjera.

A evoluat până acum la şase cluburi: Varzim,Benfica, Beira- Mar, Gil Vicente,Pacos Ferreira şi AEK

Mai multe