Steaua şi-a luat un vârf emo
La doar 17 ani, Sabrin Sburlea ajungea în curtea lui FC Braşov de la Şcoala de Fotbal Gică Popescu. La trei ani distanţă, tânărul atacant este în continuare privit cu reticenţă de colegii de echipă.
Fire introverită, Sburlea nu s-a remarcat niciodată prin cluburile de fiţe de la poalele Tâmpei. De altfel, el nici la echipă nu este prea vorbăreţ şi de aceea coechipierii îl cataloghează drept un ciudat.
Rocker în adevăratul sens al cuvântului, Sabrin îşi petrece majoritatea timpului liber în "Livada Poştei" din Braşov, o zonă în care a fost amenajat un parc unde adepţii genului muzical se strâng pentru a a-şi petrece seara la un pahar de vorbă, ascultând acordurile cântate la chitară.
Mai mult, şi pozele de pe profilul de hi5 al jucătorului îi trădează unele dintre preocupări. Într-una din ipostaze, Sburlea împreună cu un amic îşi fac de cap cu o sticlă de whisky la o petrecere ad-hoc.
Este însă una dintre puţinele imagini în care apare alături de o altă persoană, întrucât atacantul de 20 de ani se ataşează foarte greu de alte persoane.
„Sburlea e un băiat retras, cu o educaţie deosebită şi nişte calităţi extraordinare. Acum e mai bine, a început să comunice cu colegii de echipă, dar când l-am adus la lot primele dăţi nu stătea cu nimeni şi nu vorbea cu nimeni. Oricum, e pe drumul cel bun şi bag mâna în foc că nu va fi un client al revistelor de scandal", a explicat şi selecţionerul naţionalei de tineret, Emil Săndoi.
"S-a tot vorbit despre acest transfer, dar nu s-a semnat nici un document. Eu sper ca Sabrin să fie şi mai motivat şi să arate că nu degeaba a intrat în vizorul echipelor mari", Viorel Moldovan, antrenor FC Braşov
"Sabrin e încă un jucător necopt, nu e finalizat, are viteză, dar nu are o forţă deosebită. Adună experienţă, este într-un proces de maturizare şi de creştere şi poate exploda în curând", Răzvan Lucescu, selecţioner România
Cine e Sabrin Sburlea
Data naşterii: 12 mai 1989Înălţime: 1,85 metri Greutate: 80 de kilogrameActivitate sportivă: - la doar 15 ani a ajuns la Şcoala de Fotbal Gică Popescu- în 2006, la doar 17 ani, a fost achiziţionat de FC Braşov- a evoluat 93 de meciuri pentru FC Braşov şi a marcat 23 de goluriÎn actualul sezon: a jucat 15 din cele 18 meciuri oficiale ale lui FC Braşov, fiind titular în doar 6 partide
Becali: «Îmi plac şi Frunză şi Onofraş!»
După ce a anunţat că a bătut palma cu FC Braşov pentru Sabrin Sburlea, şi că îl vrea pe Bilaşco de la Urziceni, Gigi Becali a anunţat noi transferuri la gruparea din Ghencea.
"O să fac o ofertă pentru Bilaşco, pentru că îl vreau la echipă. Pe lângă el, îmi mai plac de la Unirea Frunză şi Onofraş. Şi pe ei i-aş lua la Steaua", a mărturisit patronul Stelei, care a renunţat ieri la achiziţiile lui Rui Duarte şi Ezequias.
Citeşte şiZapata a dat Steaua afară din EuropaBomba sexy l-a supt de energie pe TănaseBecali: "Aduc suporteri de la Tiraspol în Ghencea"Stoichiţă:"Sunt dezamăgit de unii jucători"!
MM Stoica: «Vreau şase jucători de la Steaua!»
Managerul Unirii Urziceni, Mihai Stoica, a reacţionat ironic la ofertele făcute de Gigi Becali pentru jucătorii de la Unirea.
"Şi eu sunt interesat de Nicoliţă, Surdu, Szekely, Stancu, Kapetanos şi Petre Marin. Dacă tot facem băşcălie, să facem cu toţii. Jucătorii noştri, sunt foarte scumpi, au făcut opt puncte în Ligă. Mai suntem interesaţi de Ionescu şi Bicfalvi, de Matei şi de Văduva de la Steaua II. Nu există nicio şansă ca Bilaşco să ajungă la Steaua", a spus MM.